BNR susține educația printr-un protocol încheiat cu Ministerul Educației

Cele mai citite

Ministrul Educației Naționale Remus Pricopie și Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică,  au semnat marți, 26 noiembrie un protocol de cooperare cu Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României. Documentul întărește un parteneriat între cele două instituții pe următorii 4 ani și se referă la întreaga paletă a activităţilor şi proiectelor educaţionale organizate la scară naţională, atât la nivel preuniversitar, cât şi pentru învăţământul superior şi cercetare.

Într-un comunicat de presă de pe situl Ministerului se arată că semnarea Protocolului s-a desfăşurat în cadrul unui eveniment public care a reunit membrii Consiliului de Administraţie al BNR şi ai conducerii MEN, alături de beneficiarii proiectelor: elevi, studenţi şi profesori. De asemenea, pe parcursul evenimentului, BNR a lansat un nou produs educaţional – un DVD destinat elevilor din ciclul primar şi gimnazial, care cuprinde scurtmetraje despre istoria banilor, viaţa bancnotelor şi elementele de siguranţă ale acestora, precum şi un tur virtual al Băncii Naţionale a României, videoclipurile fiind avizate de către specialiştii MEN. 

Locuri de muncă

În cadrul activităţii de comunicare externă, BNR şi-a asumat o abordare strategică în susţinerea educaţiei economico-financiare şi a proiectelor care urmăresc distribuirea cât mai largă a informaţiilor cu privire la rolul, atribuţiile şi funcţiile principale ale instuţiei, principiile de bază ale economiei şi încurajarea spiritului antreprenorial, în special în rândul tinerilor.

spot_img
Ultimele știri

FOTO – DN1, sub supraveghere totală: sute de șoferi verificați, amenzi și permise reținute

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat, în cursul zilei de astăzi, o amplă acțiune...

Știri pe același subiect