7.4 C
Sibiu
vineri, noiembrie 28, 2025

Nouă incendii în numai patru zile din cauza coşurilor de fum

Cele mai citite

Coşurile de fum necurăţate la timp sunt extrem de periculoase. În numai patru zile au avut loc nouă incendii din această cauză. Din fericire, nu au fost victime, numai pagube materiale, însă astfel de incendii pot duce la adevărate tragedii.
„În ultimele patru zile, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au intervenit pentru stingerea a 11 incendii, nouă dintre acestea izbucnite la imobile din cauza coşurilor de fum necurăţate sau neprotejate termic față de materialele combustibile din jur. Incendiile au fost soldate numai cu pagube materiale, însă, acestea pot fi soldate și cu pierderi de vieți omenești.” a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU Sibiu
Pentru a evita producerea incendiilor în locuinţe, pompierii recomandă o mai mare atenţie asupra coşurilor de fum şi respectarea mai multor reguli care vă pot proteja viaţa dar şi bunurile. Astfel, sistemele de încălzire trebuie izolate faţă de materialele combustibile din apropiere iar verificare, repararea şi izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii. Coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare. Deasemenea, coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului şi se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibil sau nesupravegheate.
 
 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Artista Paula Hriscu a cerut postului Realitatea TV să nu-i mai difuzeze piesa „Românie, mândru plai”. „Au ajuns la a mă face rusoaică sau...

Paula Hriscu, interpreta piesei „Românie, mândru plai”, folosită la manifestațiile pentru Călin Georgescu, a cerut Realitatea TV să nu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect