După o vacanță foarte scurtă, fotbaliștii Gazului Metan s-au reunit miercuri după amiaza la stadionul din Mediaș. La reunire au fost prezenți 24 de jucători, lipsind motivat Eric de Oliveira, Romeo Roberto și Susjnar, care se vor alătura lotului condus de Cristian Pustai zilele următoare. Timp de aproape o săptămână jucătorii medieșeni vor avea câte două antrenamente la stadionul din oraș, urmând ca miercurea viitoare să plece în cantonamentul din Antalya. Fotbaliștii vor reveni în țară la sfârșitul lui ianuarie, prima etapă din sezonul de primăvară fiind programată în primul weekend din luna februarie. Antrenorul Cristian Pustai a spus miercuri că își dorește doar 3 jocuri de pregătire în Turcia întrucât vacanța de iarnă a fost una scurtă și nici nu există fluctuații mari de jucători la nivelul lotului medieșean. „De la reunirea de astăzi lipsește Romeo Roberto, va ajunge miercuri seara pentru că așa a fost biletul de avion cumpărat. De asemenea, Eric va ajunge în 6 ianuarie, iar Susjnar va veni direct în Antalya. Până marți vom avea câte două antrenamente pe zi, aici, la Mediaș, mai puțin duminică, marți vom pleca la București iar miercuri dimineața vom zbura spre Antalya până în 26 februarie. Dacă rămâne așa, cu începerea campionatului în 4 februarie, pentru că te poți aștepta la orice, iar în caz că se amână începerea campionatului și suntem anunțați din timp probabil că vom continua cantonamentul în Antalya. În Turcia în doresc doar 3 jocuri de verificare, părerea mea e că este suficient pentru că a fost o pauză destul de scurtă, nu avem în lot fluctuații mari de jucători, așa că eu cred că 3 jocuri de verificare sunt suficiente în perioada aceasta de pregătire”, a spus Pustai.