6.3 C
Sibiu
miercuri, aprilie 22, 2026

Diana Pavelescu, aleasă vicepreședinte Forța Civică la nivel național

Cele mai citite

Președintele organizației județene a partidului Forța Civică, Diana Pavelescu, devine un reprezentant al Sibiului la vârful politicii românești. La Consiliul Naţional Extraordinar al Forţei Civice, care a avut loc sambata, la Palatul Parlamentului, aceasta fost aleasa vicepresedinte la nivel national. Presedintele FC Sibiu a primit 922 de voturi, din 1115 valabil exprimate. 

 

Publicitate

“Increderea ce mi-a fost acordata nu face decat sa ma onoreze, dar, in acelasi timp ma si obliga atat fata de colegii mei din partid cat si fata de sibieni. Este o responsabilitate pe care mi-o asum si voi face tot posibilul ca interesele sibienilor sa fie bine reprezentate la Bucuresti”, a declarat Diana Pavelescu.

Tot la Consiliul Naţional Extraordinar de sambata, presedintele partidului, fostul premier Mihai Razvan Ungureanu a fost desemnat drept candidat al FC la alegerile prezidentiale din 2014. „Nu-mi este usor sa primesc aceasta responsabilitate, insa alaturi de partidul Forta Civica si celelalte formatiuni politice care ne sunt alaturi, această sarcina devine una usoara. Am stiut de la bun inceput ce inseamna sa cladesti un partid alături de alti oameni. Aceasta responsabilitate a mea este deopotriva a colegilor mei de partid. Cred ca un candidat la functia de presedinte al Romaniei se construieste si se castiga pe votul majoritatii absolute a cetatenilor”, a spus Ungureanu.

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Percheziții DNA la Consiliul Județean Sălaj. Vizați sunt președintele Dinu Iancu Sălăjanu și alți funcționari

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează, miercuri, aproape 70 de percheziţii în Bucureşti şi în patru judeţe într-un dosar...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect