Am trăit săptămâna aceasta o așa numită „marți neagră”, ce ne-a aruncat în prim-planul Uniunii Europene pentru legiferarea hoției la nivel înalt. România a fost astfel pusă la zid de oficiali ai Germaniei, Franței, Angliei ori Statelor Unite al Americii. Cu toții au fost intoleranți în privința modificărilor Codului Penal cu dedicație pentru parlamentari pentru a legifera mita, hoția și, implicit, corupția. Muștruluiți și trași de mânecă, liderii coaliției la guvernare și-au dat mâna să facă pasul înapoi. Chiar dacă scoți cuiul însă, gaura rămâne. Iar în ochii scrutători ai guvernărilor europene, lovitura de imagine dată României în urma votului distinșilor noștri parlamentari, în prag de Crăciun, pe principiul că poporul este prins de febra sărbătorilor și nu mai observă, este gravă și cu urmări pe termen lung. Practic, acești oameni, cărora noi le-am dat voturile noastre, au niște metehne și impulsivități, pentru care noi plătim scump. Iar gesturile lor arată că sunt preocupați de ei înșiși, în încercarea de a-și păzi locurile călduțe și a-și acoperi faptele cu iz penal.
Am văzut, de asemenea, un Pungești, satul din Vaslui unde localnicii protestează împotriva explorării gazelor de șist, sechestrat de jandarmi, după ce a fost declarat zonă specială de siguranță publică. Iar oamenii legii au patrulat cu scuturi și caschete, de parcă s-ar fi aflat la misiuni de menținere a păcii în zone precum Kosovo sau Afganistan, nu printre niște țărani știrbi și gârboviți, care dormeau pe pături și în corturi la -10 grade Celsius. Și am văzut un premier și un ministru de interne care aminteau de cenzura comunistă și de sintagme gen „Cine nu e cu noi e împotriva noastră”.
În același registru, un ministru, total paralel cu România reală, cu suferința românilor care se luptă să supraviețuiască într-un sistem sărac și discriminator, visează festivaluri Shakespeare din banii alocați bolnavilor cu virusul HIV. Declarație plătită în cele din urmă cu demisia.
Între timp, facturile la căldură copleșesc salarii mizere și pensii minuscule, datoriile la bănci cresc, executările silite a sute de mii de români sunt în floare, iar statisticile ne plasează tot la coada clasamentelor în ceea ce privește sănătatea, bunul trai, gradul de fericire sau speranța de viață.
În acest context regăsim decizii, gesturi și vorbe ale politicienilor ori șefilor de instituții numiți după culoarea de la guvernare, care parcă nu se mai intersectează pe nicăieri cu ceea ce au nevoie cei pe care-i guvernează.
Avem 2 Românii paralele, care o dată la 4 ani se întâlnesc într-un singur punct: în campania electorală.
