Daniela Loghin a primit titlul de cea mai bună sportivă a anului 2013 în Mediaş. Atleta pregătită de prof. Vasile Ibăşfălean a avut un an de senzaţie, iar locul 1 ocupat de ea nu a venit deloc ca o surpriză. În plus, ea continuă seria excelentă a CSŞ Mediaş, club care s-a abonat la acest trofeu în ultimii ani în judeţul Sibiu şi care continuă rezultatele extraordinare.
Dana Loghin : „Aş vrea să mulţumesc celor care au fost în spatele mei, domnului meu antrenor Vasile Ibăşfălean şi domnului Moldovan . Aş vrea să le mulţumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-au oferit atât financiar cât şi moral. În anul 2014 Campionatul European de Seniori este cel mai important, la cel Balcanic vreau să îmi păstrez titlurile, iar la Campionatele Naţionale sunt convinsă căo să iau medalii”.
Mihai Moldovan (director CSŞ Mediaş) : „Am avut nişte rezultate foarte bune anul acesta. Eu sunt foarte mândru de colegii mei, de prestaţia sportivilor noştri. Cred că am reuşit să fim în centrul mişcării sportive la nivel de juniori din ţară la toate cele cinci ramuri sportive care se practică în club. Copii sunt foarte talentaţi, dar ne dorim să vină şi mai mulţi către Clubul Sportiv Şcolar Mediaş. Muncind în echipă, coordonat, susţinut, ritmic vom avea şi rezultate în continuare. Avem 492 de copii în planul de şcolarizare. Noi ne-am dori mai mult, să ne crească efectivul şi la nivelul profesorilor şi la nivelul grupurilor. Dar aceasta nu depinde nu numai de noi, rezultatele ne-o permit dar ne trebuie sprijin din partea Inspectoratului şi să avem înţelegere şi de la Minister. Dana Loghin a fost cea mai bună sportivă a CSŞ Mediaş în 2013”. Pe lângă aceste lucruri spuse de cei doi la Nova TV, ei au arătat încă o dată modul în care se munceşte în clubul medieşean.




