CMR anunță trei zile de ploi și ninsori

Cele mai citite

Precipitaţii însemnate cantitativ și ninsori moderate la munte anunță, Meteorologii de la Centrul Meteorologic Regional (CMR) „Transilvania Sud Sibiu”, pentru următoarele zile. Avertizarea intră în vigoare în noapte aceasta, de la ora 2:00 și va fi menținută până joi, 09 februarie, la ora ora 6:00.

În intervalul menţionat, temporar se vor semnala precipitaţii în întreaga regiune. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, iar în zonele deluroase şi montane, pe arii restrânse 30 l/mp. În cursul nopţii de luni spre marţi (6/7 februarie) şi pe parcursul zilei de marţi (7 februarie), va ploua pe arii extinse, exceptând zona montană înaltă, unde vor predomina ninsorile.
Începând din cursul nopţii de marţi spre miercuri (7/8 februarie), în zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. În restul regiunii vor fi precipitaţii mixte. Trecător şi pe arii restrânse se va produce polei”, se arată în comunicat.

spot_img
Ultimele știri

Daniel Deleanu. Un punct și multe semne de întrebare

Pe stadionul din Sibiu, într-o seară cenușie de aprilie care părea mai degrabă o schiță decât un tablou, A.F.C....

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect