1.3 C
Sibiu
luni, februarie 2, 2026

CNAIR: Studiul pentru Sibiu – Pitești, suspendat pentru că e iarnă

Cele mai citite

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a suspendat, până în martie, realizarea studiului de fezabilitate la autostrada Sibiu – Pitești, motivând că „în sezonul de iarnă nu se pot realiza investigaţii de teren, în special studii geotehnice”.

Pentru realizarea Studiului de Fezabilitate în parametrii de maximă eficienţă, în luna decembrie 2016, compania a decis suspendarea contractului pentru o perioadă de 3 luni întrucât în sezonul de iarnă nu se pot realiza investigaţii de teren, în special studii geotehnice”, arată CNAIR, într-un comunicat de presă.

CNAIR precizează, de asemneea, că autostrada Sibiu – Orăștie este extrem de importantă, de aceea „Compania îşi rezervă dreptul şi obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru ca Studiul de Fezabilitate să fie realizat conform tuturor standardelor tehnico-economice astfel încât realizarea propriu-zisă a proiectului să fie făcută în termenii stabiliţi”.

Publicitate

Contractul Revizuire/Actualizare Studiu de Fezabilitate pentru Autostrada Sibiu – Piteşti” a fost atribuit prin procedura de licitaţie publică deschisă Asocierii Spea Ingegneria Europea SA Milano Italia Sucursala Bucureşti Tecnic Consulting Engineering România SRL, (Lider de Asociere Spea Ingegneria Europea SA Milano Italia Sucursala Bucureşti). Finanțarea proiectului este asigurată din Fonduri de Coeziune (FC 85%) și Bugetul de Stat (GOR 15%), contractul având o durată de implementare de 17 luni.

CNAIR SA a supus dezbaterii publice cele 5 variante de traseu ale Autostrăzii Sibiu – Piteşti, încă din faza realizării Studiului de Fezabilitate. Acest fapt are drept scop realizarea unei cât mai bune cunoaşteri a proiectului, a locului, a condiţiilor de care Proiectantul ar trebui să ţină seama. Pentru aceasta, CNAIR SA a făcut public proiectul cu cele 5 variante pe site-ul companieişi pe forum.cnadnr.roşi, de asemenea, a declanşat discuţii cu autorităţile locale şi cu toţi cei interesaţi.

În noiembrie 2016 a fost avizat traseul pentru ultimele secţiuni ale autostrazii Sibiu – Piteşti, după cum urmează:

  • Secţiunea 2 (Boiţa – Racoviţa, de la km 15+000 la km 43+000);

  • Secţiunea 3 (Racoviţa – Văleni, de la km 43+000 la km 72+000).

Astfel, traseul întreg al Autostrăzii Sibiu – Pitești, în lungime de aproximativ 123 km, este:

  • Secțiunea 1, Sibiu – Boița, de la km 0 la km 15+000, asigură legătura între DN 7 (Defileul Văii Oltului) prin continuarea autostrăzii existente;

  • Secțiunea 2, Boița – Racovița de la km 15+000 la km 43+000, leagă localitatea Boița cu localitatea Racoviță;

  • Secțiunea 3, Racovița – Văleni de la km 43+000 la km 72+000, asigura continuitatea autostrazii prin Valea Baiasului făcând conexiunea dintre Defileul Oltului și Defileul Văii Topologului;

  • Secțiunea 4, Văleni – Curtea de Argeș, de la km 72+000 la km 90+000 traversează Valea Topologului, face conexiunea cu localitatea Curtea de Argeș;

  • Secțiunea 5, Curtea de Argeș – Pitești, de la km 90+000 to km 123+037, leagă localitatea Curtea de Argeș cu orașul Pitești și autostrada existentă prin valea Argeșului;

  • Secțiunea 6, această secțiune constă în reabilitarea a 14 km de Drum Național, respectiv DN 73C fiind drum de legătură între Nodul Rutier Tigveni și Râmnicu Vâlcea, precum și construcția a 2,5 km de drum nou.

Cel mai probabil, precizarile CNAIR vin dupa ce in presa au aparut informatii potrivit carora studiul ar fi suspendat, fara intentia de reluare.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Focar de pestă porcină în fondul de vânătoare Biertan

Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat la un mistreț vânat în fondul de vânătoare numărul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect