Iohannis despre arestarea lui Carabulea: M-am cam săturat de titlurile astea negative pentru Sibiu

Cele mai citite

Primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, s-a arătat deranjat şi îngrijorat de scandalul Carpatica, în care este implicat omul de afaceri sibian Ilie Carabulea, arestat preventiv. „Mă surprinde şi mă deranjează, recunosc. M-am cam săturat de titlurile astea negative pentru Sibiu, datorită unor oameni care, nu ştiu, poate ar trebui să îşi vadă de treabă. (…) Pe mine mă îngrijorează titlurile negative pentru Sibiu”, a declarat joi, primarul Klaus Iohannis.

 

Publicitate

Acesta a precizat că nu îl interesează acest dosar şi că nu ştie dacă Ilie Carabulea este „vinovat sau nevinovat”.

„Nu cunosc dosarul. (…) Nici nu mă interesează în detaliu. Nici nu pot să presupun că este vinovat sau că este nevinovat, habar nu am, doar că ştirile sunt eminamente de natură negativă la această temă şi mă deranjează acest lucru, ca edil”, a explicat primarul Klaus Iohannis.

Potrivit DNA, omul de afaceri, Ilie Carabulea, este acuzat de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, cumpărare de influenţă, în formă continuată, dare de mită, în formă continuată, folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi la uz de fals. În prezent, Ilie Carabulea se află în arest preventiv. 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ – Retragere masivă în magazinele Lidl: un produs a fost scos de pe rafturi

Lidl a anunțat retragerea imediată de la comercializare a unui produs destinat hranei pentru pisici, după ce furnizorul a...

Știri pe același subiect