Constantin Chiriac, în dialog cu Andrei Oișteanu

Cele mai citite

Evenimentele speciale FITS extinse în timpul anului continuă cu o nouă conferință.
Constantin Chiriac și Andrei Oișteanu vor fi prezenți vineri, 24 martie, de la ora 18:00, la Librăria Habitus, într-un dialog pe tema „Sexualitate şi narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură.”
„Domnul Andrei Oișteanu este una dintre cele mai importante personalități ale culturii românești din această perioadă. Ne face plăcerea și onoarea de a susține la Sibiu o conferință, un dialog, despre Sexualitate şi narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură. Specialist marcant al istoriei religiilor, al literaturii, autor de cărți și de cursuri importante, domnul Oișteanu este deținător a numeroase premii în România și în lume. Spirit renascentist, propune pentru dialog teme sensibile, dar și incitante, care, sunt convins că vor stârni, la Sibiu, o audiență cu totul specială, așa cum s-a întâmplat și când am fost în dialog cu un alt vorbitor al conferințelor speciale, domnul Dan Perjovschi”, a declarat Constantin Chiriac.
Intrarea la conferință este liberă, în limita locurilor disponibile, iar la finalul conferinței va avea loc o sesiune de autografe acordate de Andrei Oișteanu.
Andrei Oișteanu este etnolog, antropolog, scriitor și istoric al religiilor și al mentalităților. În lucrările sale, acesta reabilitează studiile vizând practicile magico-rituale și simbolistica mito-religioasă. În 2006, președintele României i-a conferit Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, „în semn de înaltă apreciere pentru contribuția deosebită în domeniul istoriei religiilor și pentru promovarea operei lui Mircea Eliade”, iar în 2005 președintele Italiei i-a conferit Ordinul Stella della Solidarietà Italiana. Uniunea Scriitorilor din România i-a acordat, pentru volumul „Sexualitate și societate. Istorie, religie și literatură”, premiul „Scriitorii anului 2016”.  Studiile și eseurile sale au fost traduse și publicate în SUA și în majoritatea țărilor din Europa.
 

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Coduri Galben și Portocaliu de vânt în Sibiu

Avertizări Cod portocaliu și Cod galben de vânt vor fi în vigoare duminică în întreaga țară, iar în unele...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect