ACTUALIZARE – Iadul s-a coborât pe pământ, sâmbătă seara, pe strada Iuliu Maniu din Mediaș. Două case și o anexă au fost cuprinse de flăcări, focul extinzându-se cu rapiditate de la un imobil la altul. Un apel disperat la 112 a dar alarma la Pompierii Mediaș, care s-au deplasat de urgență la locul indicat. Primul imobil a fost cuprins de flăcări în jurul orei 21, după care focul s-a extins la a doua casă, iar de aici la o anexă gospodărească. Pompierii au intervenit cu 4 autospeciale pentru limitarea dezastrului, reușind după zeci de minute să izoleze și să lichideze incendiul. Proprietara uneia dintre locuințele cuprinse de flăcări a suferit un atac de panică și a fost transportată la spital de un echipaj SMURD. Focul a lăsat în urmă două familii fără un acoperiș deasupra capului și pagube de zeci de mii de lei. Pompierii încearcă acum să stabilească de la ce a pornit incendiul.
ȘTIREA INIȚIALĂ – Incendiu violent la Mediaș, trei case au fost cuprinse de flăcări. Mai multe echipaje de pompieri cu autospeciale cu apă și spumă intervin acum la fața locului pentru a stinge flăcările uriașe și pentru a izola incendiul astfel încât să nu se extindă și la alte case din apropiere. Din fericire, nu sunt victime.
Vom reveni cu detalii!
Publicitate










