6.3 C
Sibiu
miercuri, aprilie 22, 2026

Despre dragoste și sacrificii pentru creație, cu artistul vizual Dan Raul Pintea

Cele mai citite

Dan Raul Pintea s-a născut în anul 1981, la Sibiu .În 2004 a absolvit Facultatea de Arte Plastice, departamentul de Grafică al Universităţii de Arte şi Design din Cluj Napoca, unde și-a susținut masteratul în 2006. A lucrat în cadrul Universităţii ca tehnician serigraf timp de un an, dar a realizat că nu reușește să-și dezvolte propriile proiecte. Revenind în orașul natal, Dan Raul Pintea a devenit preocupat de propriile idei și sentimente, pe care le exprimă prin mijloace vizuale cât mai directe şi eficiente.
În iunie 2013 a organizat expoziția „Dragoste” la Studio Bruck, în Sibiu. Mesajul pare simplu, însă primește cu totul altă semnificație în viziunea artistului: „M-am născut din dragoste, aşa îmi spunea mama. Când fac totul cu dragoste, mă concentrez pentru a absorbi undele universului viitorului meu deja întâmplat, dintr-un singur punct, neîntrerupt de zgomotele gândurilor altora. Gândul e perversiune, fiindcă e produsul zilei de ieri. Tot ce el construieşte se află în aria zgomotolui, e instabil. El trebuie să fie static, pentru ca dragostea să poată fi. Ea este întotdeauna acum, iar gândul este vechi, el nu poate fi niciodată atins de dragoste, care e nouă de fiecare dată.”

Publicitate

„Totul vine de la sine. Ascultă-te. Dragoste”

În urmă cu câțiva ani, într-o seară ploioasă, Dan a început să scrie cu marker-ul pe unde nimerea, în drum spre casă, același mesaj simplu, scris cu litere de mână: Dragoste. Un gând multicolor, care avea să prindă contur în lucrările sale de mai târziu.
„Culmea, atâţia ani m-am chinuit să acumulez date şi coduri ca să pot transmite mesaje cu ajutorul artei, dar nici unul nu a reuşit precum acesta. Şi nici măcar nu e întamplător. Dragoste vine ca formă abstractizată a tot ceea ce eu am asimilat. Îmi aduc aminte că în liceu deviza mea era Totul vine de la sine, iar în facultate, Ascultă-te.
Mi-am dat seama că tot ce acumulasem până atunci nu erau decât gândurile altora, care-mi construiau un univers străin mie. Nu mă regăseam în el, nu eu l-am programat. Eram sclavul unei culturi transmise, inoculate, iar acea seară parcă m-a eliberat. Mi-a curăţat mintea și a scos la suprafaţă ceva ce era dintotdeauna acolo. Sticluţa cu mesaj, care pluteşte tot timpul la mijlocul orizontului. Dragoste e mesajul, calea de mijloc pe care eu am ales-o, pentru că-mi permite să fiu prezent în moment, să fiu griul dintre ură și iubire, mare și cer.”

Ce înseamnă să fii artist în societatea contemporană sibiană ?

„Sărac. Cerşetor. Muritor de foame. Că drumul nu-ţi va fii un Walk of Fame, ci mai întâi vei ignorat, batjocorit, ostracizat, şi abia apoi, după ce vei fi omologat în afară, vor auzi și ei de tine şi te vor chema să te semnezi pe aleea celebrităţilor din Parcul Cetăţii. Că aşa-s românii, ce văd la alţii vor şi ei. Noi nu avem cultul creativităţii implementat în şcoli, nu educăm individul în sens creativ, ci productiv. Doar dacă am începe de astăzi să educăm spiritul artistic al copiilor, în 20 de ani vom avea o comunitate artistică. ”, consideră Dan.
Asociația Sibiu 100% a demarat în noiembrie 2013 un proiect inedit, cu scopul de a promova arta contemporană și tinerii artiști sibieni. Expoziția colectivă „Balul Tinerilor Artiști” l-a avut ca artist „privilegiat” pe Dan Raul Pintea. După ce vara trecută s-a confruntat cu serioase probleme financiare, fiind chiar amendat de Jandarmerie pentru că „a apelat la mila publicului”, artistul sibian a avut parte de o surpriză: mediul de afaceri sibian și autoritățile locale și-au manifestat interesul față de susținerea artiștilor sibieni. Prima ediție a Balului Tinerilor Artiști a fost una de succes, reușind să creeze o punte de legătură între tinerii artiști și comunitatea sibiană.
Lucrările participanților la Balul Tinerilor Artiști pot fi vizualizate pe www.contemporanart.ro .

Expoziția „PROSPECTIVE”, vernisată în ianuarie 2014 în Dublin

Recent întors din Irlanda, unde a expus la începutul acestui an, Dan Raul Pintea povestește despre impedimentele care i-au stat în cale pentru a-și urma dorința. Fiind nevoit să-și acopere singur costurile de transport și cazare, artistul a dat dovadă de ingeniozitate și curaj, apelând din nou la „mila” prietenilor și a cunoscuților din țară sau străinătate. Datorită celor care îi apreciază creațiile, artistul a reușit să strângă banii necesari pentru acoperirea cheltuielilor:
„Cum să trăieşti din artă este o preocupare majoră a mea, deoarece artistul nu are un loc de muncă sau altă modalitate de a plăti pentru existenţa lui. Continuitatea operelor sale este perturbată şi arta se transformă într-un hobby. Din moment ce eu nu cred în moduri paralele de subzistenţă, m-am luptat cum am putut pentru ca aceasta oportunitate să nu-mi scape. În primul rând, am găzduit o avanpremieră la Iași, apoi am participat la o piaţă de vechituri din Sibiu, unde am încercat să-mi vând lucrurile personale. Nu am strans banii necesari, aşa că am mers pe Facebook, lucru care a funcţionat. Oamenii au crezut în visele mele. Aş dori să cred că am primit sprijinul lor pentru că au înţeles cât de greu este să traieşti din ceea ce îţi place să faci, şi când au văzut că totuși este posibil, au susţinut acest vis. Simt că m-au transformat într-un reprezentant, astfel încât să pot lupta și pentru visurile lor.” , povestește artistul sibian.
Cu toate că nu-i este ușor să-și continue drumul început odată cu renunțarea la orice altă ocupație non-artistică, Dan Raul Pintea este de neoprit. Odată cu întoarcerea acasă, a descoperit că tot ceea ce are nevoie este deja creat și că, în final, dragostea este tot ce contează.

spot_img
Ultimele știri

Expotricotex revine la Sibiu cu o colecție nouă, de primăvară

Expoziția „Expotricotex” revine la Sibiu, la Sala TransilvaniaLocuitorii Sibiului și vizitatorii sunt invitați la o nouă ediție a binecunoscutei...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect