10.2 C
Sibiu
miercuri, aprilie 22, 2026

Memorialul Emil Bozdoc şi Victor Felszeghy la popice, o competiţie specială

Cele mai citite

Popicarii sibieni continuă tradiţia şi în acest an. Ei vor fi prezenţi încă o dată la Memorialul Gheorghe Bozdoc şi Victor Felszeghy. Competiţia va avea loc mâine de la ora 9 la Arena de Popice de lângă Gară. Pe lângă dorinţa de victorie şi a fi primul, sportivii vor lupta şi pentru doborârea recordului stabilit în 2012 de Mailat Liviu, 220 de popice doborâte la 50 de bile izolat. Astfel, dacă cineva va reuşi să depăşească acest scor se va afla în mai puţin de o zi. Concursul este unul special pentru jucătorii din oraşul nostru, ei onorând pe cele mai importante nume ale popicelor date de Sibiu. 

Victor Felszeghy a fost unul dintre cei mai mari popicari sibieni şi poate cel mai apreciat antrenor. Născut în 1926 a activat în întreaga carieră pentru echipa Electrica Sibiu. De asemenea, a făcut parte din lotul naţional al României între  anii 1968-1970. Popicarii de astăzi îl recunosc ca fiind un instructor foarte bun, cu un stil aparte. Din mâna sa au fost formaţi între alţii Ioan Prică, Ilie Fărcaş, Nicolae Pivoda, Valentin Costea, Mihai Bordea, Ilie Geleriu, Dumitru Muşat, Lucian Maier, Liviu Mailat, Ioan Popirad sau Viorel Poliansky. Soţia sa, Ana Felszeghy, a obţinut titlul de campioană modială cu echipa României în 1968 într-o perioadă în care popicele feminin avea altă amploare. Victor Felszeghy a murit la 62 de ani, în 1988 iar de atunci, în fiecare an popicarii sibieni îi cinstesc memoria prin această competiţie.                                                                            

Publicitate

Emil Bozdoc născut pe 19 noiembrie 1924 la Vingard, jud. Alba a fost unul dintre cei mai buni popicari ai echipelor Libertatea Sibiu şi, mai apoi, Veterani Sibiu. Venit în Sibiu la vârsta de 17 ani şi-a dedicat 40 de ani popicelor pe arenele CFR (astăzi închisă) şi Electrica. A decedat în 2005, la vârsta de 79 de ani iar din 2006, în fiecare an, fratele său, Gheorghe Bozdoc, organizează un memorial dedicat memoriei sale.

spot_img
Ultimele știri

Ultimele zile de vot: Muzeul Național Brukenthal, finalist în „Destinația Anului 2026” – categoria „Tărâmul Cunoașterii”

Mai aveți doar câteva zile pentru a susține Muzeul Național Brukenthal în competiția „Destinația Anului 2026”, la categoria „Tărâmul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect