Fascia plantară este o structură de ţesut fibros care îşi are originea la nivelul călcâiului şi se întinde până la baza degetelor piciorului, reprezentând una dintre structurile de rezistenţă ale piciorului. Cea mai frecventă cauză de durere la nivelul călcâiului este reprezentată de Fasceita plantară, care apare în momentul în care banda de ţesut care susţine bolta piciorului se inflamează.
Rolul fasciei plantare este acela de a absorbi şocurile puternice şi stress-ul la care este supus piciorul în ortostatism, mers, alergare,sărituri etc. Un şoc prea mare sau şocurile mici şi repetate pot afecta sau chiar produce rupturi la nivelul fasciei plantare. Răspunsul natural al organismulul la agresiune este inflamația care, la rândul ei, dă durere la nivelul călcâiului şi o rigidizare a fasciei plantare.
În majoritatea cazurilor, fasceita plantară se instalează fără un motiv specific. Factori predispozanâi pentru această afecţiune:obezitatea, creşterile în greutate din timpul sarcinii, piciorul plat sau bolta plantară înaltă, activităţi care presupun un impact repetitiv la nivelul piciorului (ex. alergare, aerobic), încălţăminte neadecvată (încălţăminte cu talpă subţire, tocuri prea înalte), mers vicios, procese inflamatorii cronice (poliartrită reumatoidă, artrite reactive, lupus etc.), factori ereditari. Deşi multe persoane cu fasceită plantară prezintă şi pinteni calcaneeni, aceştia nu reprezintă cauza durerii din fasceita plantară. Aproximativ una din zece persoane are pinteni calcaneeni, dar peste 90% din acestea nu prezintă acuze.
Cele mai comune simptome ale fasceitei plantare includ: durere la nivelul călcâiului sau în zona mediană a tălpii,durere ascuţită dimineaţa, la primii paşi, care diminuează în intensitate după mobilizare şi reapare după o perioada de odihnă, durere după perioade lungi de repaus (ex. călătorii lungi cu maşina),durere crescută în intensitate după (nu în timpul) terminarea exerciţiilor sau a activităţilor ce presupun ortostatism îndelungat.
Examenul clinic poate evidenţia: O zonă de maximă sensibilitate la nivelul călcâiului, durere care se accentuează la flexia dorsală a piciorului concomitent cu aplicarea de presiune pe fascia plantară. Durerea se ameliorează la flexia plantară a degetelor, o boltă plantară înaltă sau picior plat, limitarea flexiei dorsale a piciorului. Testele imagistice sunt utile pentru excluderea diagnosticelor diferenţiale (fracturi, artrită, artroză). Radiografia evidenţiază şi prezenţa pintenilor calcaneeni. Examenul RMN şi echografia de părţi moi nu sunt investigaţii care se efectuează de rutină.
Tratamentul Conservator
Marea majoritate a pacienţilor cu fasceita plantară vor simţi îmbunătăţiri prin aplicarea de metode simple de tratament. Repausul relativ este primul pas în ameliorarea simptomatologiei. Gheaţă local: rularea piciorului pe o sticlă cu apă rece pentru 20 de minute, de 3-4 ori pe zi, este eficientă. Antiinflamatoriile nesteroidiene reduc inflamatia şi durerea, însă administrarea acestora trebuie făcută cu prudenţă. Exerciţiile de stretching reduc fenomenele dureroase. Încălţămintea adecvată şi talonetele reduc intensitatea impactului resimţit de picior la contactul cu solul şi tensiunile asupra fasciei plantare. Ortezele fixe purtate peste noapte pot fi incomode, dar sunt eficiente întrucât menţin fascia plantară în tensiune peste noapte, reducând simptomatologia resimţită dimineaţa la mobilizarea iniţială. Odată durerea dispărută, ortezele nu mai trebuie purtate. Fizioterapia este, de asemenea, importantă prin procedurile specifice şi posibilitatea stabilirii împreună cu fizioterapeutul a unui program de exerciţii adecvat pentru această afecţiune. Laser terapia şi terapia cu unde de şoc extracorporeale reprezintă măsuri neinvazive adjuvante cu rol în diminuarea inflamaţiei şi a durerii.
Infiltraţiile locale cu cortizon sunt controversate întrucât reacţiile adverse pot fi redutabile.
Tratamentul chirurgical este recomandat doar când toate metodele conservative au fost epuizate.
Publicitate
