4.1 C
Sibiu
joi, aprilie 23, 2026

Carabulea rămâne în închisoare. Mandatul de arestare preventivă a fost prelungit

Cele mai citite

Omul de afaceri Ilie Carabulea şi complicele său Marian Mîrzac, arestaţi preventiv pentru fapte corupţie, rămân în detenţie, a decis, luni, Tribunalul Bucureşti, care a admis cererea DNA de prelungire a măsurii preventive. Hotărârea instanţei nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

 

Publicitate

În 29 ianuarie, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a Ilie Carabulea şi Marian Mîrzac, la propunerea procurorilor DNA care instrumentează dosarul „Carpatica”. Prin aceeaşi hotărâre a instanţei, Radu Mustăţea – membru în CA al Carpatica Asig şi preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România – a primit interdicţie de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.

Decizia a fost atacată de Carabulea şi Mîrzac la Curtea de Apel Bucureşti, care a respins recursurile, în 3 februarie.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Ilie Carabulea este cercetat pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, cumpărare de influenţă, în formă continuată, dare de mită, în formă continuată, folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la uz de fals.

Marian Mîrzac, fostul director general al Carpatica Asig, în prezent membru neexecutiv în cadrul conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară, este acuzat de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, două infracţiuni de luare de mită, din care una în formă continuată, trafic de influenţă, în formă continuată, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.

În Radu Mustăţea – membru în CA al Carpatica Asig şi preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România – este urmărit penal pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, complicitate la dare de mită, complicitate la luare de mită, complicitate la cumpărare de influenţă, toate trei în formă continuată, complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în vederea obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi uz de fals.

În acelaşi dosar este urmărit penal şi Ovidiu Ioan Cezar Giurgea, funcţionar la Autoritatea de Supraveghere Financiară, care este acuzat de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un interes patrimonial sau nepatrimonial.

Şi soţia ministrului Finanţelor, Laura Elena Chiţoiu, director al Direcţiei Avizări din cadrul Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF) la data faptelor, este urmărită penal, fiind acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.( Sursa Mediafax)

 

spot_img
Ultimele știri

VIDEO/ULTIMA ORĂ: Declarațiile serii de la președintele Nicușor Dan. „Deci, calm și vom trece prin asta”

Nicușor Dan a prezentat concluziile discuțiilor purtate astăzi la Palatul Cotroceni cu liderii partidelor din coaliția de guvernare, convocate...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect