PENSIE de 67.000 de lei pe lună! Cine o primește

spot_img
Cele mai citite

Un fost magistrat primește cea mai mare pensie de serviciu achitată prin Casa Națională de Pensii Publice. Suma ajunge la aproximativ 67.000 de lei în fiecare lună, echivalentul a peste 12.500 de euro. Informația a fost făcută publică de Valentina Robu, președinta CNPP, într-un interviu acordat Antena 3 CNN. Potrivit acesteia, cea mai mare parte a banilor nu provine din contribuțiile beneficiarului, ci este suportată de la bugetul de stat.

Valoarea este cu atât mai impresionantă dacă este comparată cu pensia medie din România.

Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică pentru trimestrul al doilea din 2026, aceasta a fost de 2.942 de lei.

Practic, pensia fostului magistrat echivalează cu aproximativ 23 de pensii medii.

Cât plătește statul pentru pensiile de serviciu

În explicațiile oferite, șefa Casei Naționale de Pensii a precizat că instituția gestionează aproximativ 12.000 de pensii de serviciu, încadrate în șase categorii.

Valentina Robu a explicat și modul în care este stabilită suma primită de beneficiarii acestor pensii, printr-un calcul care separă componenta contributivă de cea suportată din bugetul public.

„Din pensii de serviciu, avem în zona magistraților, și e undeva la 67.000, cea mai mare pensie de serviciu, lunar.

Din această sumă, mare parte este necontributivă. Fiecărui pensionar care îndeplinește condiția unei pensii de serviciu i se face un dublu calcul, astfel că pensia lui este sectorizată și primește pensia.

Venitul este din două bugete: parte contributivă, din bugetul de asigurări și diferența din bugetul de stat.

Avem undeva la 209 milioane cheltuiala cu pensiile de serviciu, din care cam 153 de milioane e valoarea pe care o luăm din bugetul de stat pentru plata acestor pensii de serviciu”, a declarat Valentina Robu la Antena 3 CNN.

Aceasta a confirmat și numărul beneficiarilor aflați în evidența instituției:

„Da, Casa Națională plătește șase tipuri de pensii de serviciu și avem undeva la 12.000 în plată”, a mai spus președinta CNPP.

Așadar, din cele aproximativ 209 milioane de lei cheltuite pentru plata pensiilor de serviciu, circa 153 de milioane de lei sunt asigurate lunar din bugetul de stat, potrivit estimărilor prezentate de șefa instituției.

Pensiile militarilor și polițiștilor sunt plătite separat

Cifrele prezentate de CNPP nu includ toate pensiile de serviciu din România.

Militarii, polițiștii și angajații serviciilor de informații primesc pensiile prin intermediul unor case sectoriale, aflate în structura instituțiilor respective.

De exemplu, Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne avea în plată peste 108.000 de pensii, în creștere cu aproximativ 20% într-un singur an. În acest sistem exista o singură pensie care depășea 25.000 de lei, potrivit datelor publicate de Economica.net.

La Ministerul Apărării Naționale erau înregistrate peste 76.000 de pensii în plată, în octombrie 2026.

Reforma pensiilor magistraților, subiect de dispute

Nivelul pensiilor de serviciu ale magistraților a fost în centrul dezbaterilor privind reforma sistemului de pensionare. Modificările propuse au generat reacții din partea reprezentanților sistemului judiciar.

În noiembrie 2025, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, anunța că se va opune proiectului de modificare a pensiilor magistraților.

„Voi da un vot categoric «împotrivă» deoarece asistăm la o eliminare de facto a pensiilor de serviciu”, declara Lia Savonea în noiembrie 2025.

În acest context, pensia-record de aproximativ 67.000 de lei readuce în atenție diferențele dintre sistemul public de pensii și regimul pensiilor de serviciu, precum și proporția sumelor suportate direct din bugetul de stat.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Sibiul, în topul orașelor cu cele mai multe outlet-uri și second hand-uri din România. 31 de magazine, unul la 4.300 de locuitori

Sibiul e pe locul 4 la nivel național după densitatea magazinelor de reduceri, peste București, Timișoara, Iași și Brașov....

Știri pe același subiect