Astăzi, poliţiştii au făcut o campane de prevenire în trafic. Agenţii de la rutieră au oprit şofeii pe DN7, în localitatea Boiţa, însă nu pentru a le da amenzi ci pentru a discuta cuaceştia despre importanţa respectării regulilor de circulaţie.
„În calendarul activităților desfășurate în cadrul programului ”Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, ziua de 7 aprilie a fost rezervată siguranței rutiere. În cursul acestei zile, polițiștii din cadrul C.A.P.C. împreună cu polițiștii Serviciului Rutier Sibiu s-au aflat alături de participanții la trafic de pe Drumul Național 7, în zona localității Boița, unde au discutat cu șoferii despre importanța respectării regulilor de circulație. Activitățile preventive au drept scop conștientizarea conducătorilor auto asupra portului centurii de siguranță și a utilizării dispozitivelor ”hands – free” în timpul deplasării pe drumurile publice.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Poliţiştii şi-au îndreptat atenţia în mod special şi asupra transportatorilor publici de marfă şi persoane.