300 de liceeni au învățat despre prevenirea violenței de gen în urma proiectului „Educație pentru combaterea violenței de gen prin teatru și metode de acțiune” inițiat de Asociația pentru Liberatate și Egalitate de Gen (A.L.E.G.). Proiectul s-a desfășurat în perioada mai 2013 – martie 2014 și a avut ca scop prevenirea violenței de gen în rândul tinerilor folosind metode de acțiune, teatru și educație de la egal la egal. În cadrul său, 10 liceeni voluntari au devenit formatori pentru colegii lor, pe tema prevenirii violenței de gen, după ce pe parcursul a peste 20 de ore au fost instruiți în misiunea lor. Liceul Teoretic „Henri Coandă”, Colegiul Tehnic Independența și Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” au fost unitățile de învățământ unde modulul educativ a fost implementat prin metode interactive. Cei 10 voluntari au adus în fața colegilor lor activități de teatru descompus.
Au fost prezentate situații imaginare, prin care elevii au învățat despre responsabilitate jucând rolul victimei, al părinților sau al unui medic ce descoperă urme de violență la pacient. Îndrumător în cadrul proiectului a fost psihologul Liviu Gaja, iar pentru sesiunile educative, voluntarii au fost sprijiniți și însoțiți de moderatorul Doriana Tăut. De asemenea, proiectul a inclus și acțiuni stradale, în cadrul cărora laitmotivul a fost sloganul „Sibiul sancționează violența”, imprimat pe autocolante care au marcat 60 de instituții publice. Camelia Proca, director A.L.E.G a precizat că aceste acțiuni au urmărit conștientizarea oamenilor asupra rolului pe care îl au în momentul în care sunt martorii unei violențe de gen. Nu a lipsit nici teatru forum realizat de tineri pentru tineri. În 2013 au fost puse în scenă două reprezentații în cadrul Festivalului Egalității de Gen și la Gala Super Voluntar, cu scenarii ce abordează situații de violență la care pot fi supuși adolescenții. Proiectul a fost premiat atât la „Gala Super Voluntar” cât și în cadrul „Proiectului Acționăm responsabil!”.
Cei implicați au realizat și o serie de statistici prin chestionare inițiale și finale aplicate în cele trei unități de învățământ incluse în proiect. Acestea au stabilit că 32% dintre tineri asociază violența cu bătaia. Dintre celelalte forme ale violenței 56% au identificat violența verbală și sub 5% au recunoscut violența economică, psihologică sau sexuală. În urma proiectului 53% dintre elevi consideră că și-au scimbat părerea despre violența de gen, iar 46% considerăcă ar fi foarte utilă introducerea unei materii numătă „Eduicația pentru prevenirea violnței de gen” în programa școlară.
Proiectul „Educație pentru combaterea violenței de gen prin teatru și metode de acțiune” este un proiect finanțat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acțiune și co-finanțat prin Federația Junior Chamber Internațional România prin proiectul „Acționăm responsabil! – Rețeaua Socială RSC”. A.L.E.G va continua și anul acesta activitățile de prevenire în școli prin proiectul LOG IN – Laboratoare privind violența de gen în noile medii de comunicare, proiect cu finanțare prin proiectul Daphne al Uniunii Europene.




