Una dintre principalele preocupări ale Gărzii Naționale de Mediu este modul în care sunt respectate prevederile legislației de mediu în cazul exploatarilor forestiere.
În acest sens, în ultimele 12 luni, la nivelul Comisariatului Judetean Sibiu, comisarii Garzii Nationale de Mediu au efectuat controale privind verificarea modului in care agentii economici care desfasoara activitati de exploatare forestiera respecta prevederile legale in domeniul protectiei mediului, regimului ariilor naturale protejate, conservarii habitatelor naturale, a florei si a faunei salbatice, precum și gestionarea deșeurilor rezultate în urma procesului de obținere a materialelor lemnoase.
Urmare a acestor actiuni de control, comisarii Garzii Nationale de Mediu au dispus 4 sistari de activitate si au aplicat amenzi contraventionale, in valoare totala de 341.000 de lei. Garda Nationala de Mediu avertizeaza, pe această cale, operatorii economici care desfășoară activități de exploatare forestieră, ca aceste acțiuni vor continua, iar în caz de nerespectare a legislației protecției mediului amenzile vor fi usturatoare