26,5 milioane de lei va împrumuta municipalitatea medieşeană pentru cofinanţarea a două proiecte.
Este vorba despre proiectul privind amenajarea unui centru comunitar de agrement şi sport, respectiv construirea a 80 de de locuinţe sociale pe strada Baia de Nisip din oraş. Consilierii locali din Mediaş se vor întâlni la sfârşitul acestei săptămâni într-o şedinţă extraordinară şi vor decide asupra împrumutului de 26,5 milioane de lei din Trezoreria Statului.
Construcția celor 80 de locuințe sociale face parte dintr-un proiect de aproximativ 7 milioane de euro câștigat de Primăria Mediaș. Proiectul se numește „Strategia de dezvoltare locală a zonelor urbane marginalizate de pe raza municipiului Mediaș” și va avea componente în domeniile educației, ocupării forței de muncă, dezvoltării furnizării de servicii sociale, combaterii discriminării, infrastructura de locuire, sănătate, amenajarea spațiilor urbane degradate ale comunității defavorizate, dar și modernizarea spațiilor publice urbane.
Concret, proiectul se referă la reducerea numărului comunității marginalizate romă și non romă aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din orașele cu peste 20.000 de locuitori, cu accent pe cele cu populație aparținând comunității rome.
De asemenea, un Centru Social Comunitar de Agrement și Sport va fi amenajat în municipiul Mediaș, pe strada Sticlei, semnarea contractului de finanțare având loc recent. Prin intermediul proiectului va fi amenajat un centru social comunitar de agrement și sport în care se vor crea spatii și se vor achiziționa dotările necesare astfel încât comunitatea marginalizată să poată face sport, beneficiind de un teren de sport interior, de un panou de cățărat, de o sala multifuncțională de gimnastică, yoga, fitness sau aerobic, un spațiu de primire și așteptare, locuri pentru vizionarea evenimentelor sportive și un teren de sport neacoperit pe acoperișul clădirii.