-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Asistenții medicali, marcă înregistrată a Sibiului de peste un secol. Liceul Constantin Noica duce tradiția mai departe

Cele mai citite

Nu foarte multă lume știe că în cadrul Liceului Constantin Noica din Sibiu funcționează singura Școală Postliceală de Stat din oraș, cu profil asistent medical generalist.

Instituția de învățământ sanitar e o școală cu tradiție de peste o sută de ani, de pe băncile căreia au ajuns redutabili profesionișiti ai sistemului medical, cu o faimă bine cunoscută nu doar în Sibiu, ci chiar în întreaga lume. Și aceasta, pentru că actuala Școală Postliceală de Stat e continuatoarea celei care a funcționat, încă din 1894, în vechea clădire a liceului de pe strada Dealului, ca unitate de învățământ de surori medicale cu predare în limbile maghiară și germană. După 1918, în paralel, au funcţionat şi clase cu limba de predare în limba română. După reîntregirea, în 2010, a Liceului Teoretic „Constantin Noica”, a Şcolii „Mihai Eminescu” și a Liceului Baptist „Betania” Sibiu, Școala Postliceală de Stat, cu profil asistent medical generalist, funcționează în cadrul actualului Liceu Constantin Noica, de pe strada Oștirii, nr. 5.

Material didactic Școala Postliceală De Stat Sanitară Sibiu. Foto: Sibiu 100%

Peste 50 de asistenți medicali în fiecare an

Am discutat despre prezentul acestei școli cu Mihaela Stroilă, Coordonatorul Școlii Postliceale. Mihaela este și cea care, de patru ani, de când  predă aici, a ținut să aducă instituția de învățământ la standarde moderne de performanță, atât în ceea ce privește profesionalismul, cât și dotările fizice ale școlii.

Am povestit cu Mihaela Stroilă într-una din cele două săli de demonstrații, printre “pacienții suferinzi”, manechinele de practică și o mulțime de materiale didactice, ustensile, simulatoare, aparate medicale. ”Pentru anul viitor școlar avem pregătite și aprobate de către Inspectoratul Școlar Județean, două clase de la buget și o clasă cu taxă, ne spune Mihaela Stroilă. Profilul e acela de asistent medical generalist și încercăm să facem lucrurile cât mai atractive, cât mai interactive. Elevii noștri sunt adulți, au familie, au job-uri, de aceea încercăm să facem în așa fel încât să fie atrași și să frecventeze școala noastră cu bucurie. clasele prezintă efective de 28-34 de elevi, până la examenul de certificare și implicit obținerea diplomei de asistent medical generalist. Ne mândrim cu faptul că suntem o școală cu tradiție, care ființează de dinainte de 1900, cu o mulțime de transformări”.

Cei care își doresc să urmeze cursurile acestei școli sunt, ca pondere de vârstă, persoane de la 18 ani (odată cu absolvirea liceului), până la 55 de ani, adaugă Mihaela. Iar ca o medie, undeva între 28-40. ”

Sunt multe persoane care doresc să facă o reconversie profesională, unii  dintre aceștia lucrează în domenii foarte diferite lucrează la pompieri, la poliție, comerț, chiar și in spitale ca infirmieri și au nevoie de aceste studii pentru a se dedica îngrijirii pacienților. Cursurile se desfășoară după-amiază, de la ora 13 și se termină în funcție de orar, cu frecvență de luni până vineri. Anul școlar e același cu cel general din învățământul preuniversitar. Practica clinică se desfășoară prin colaborări deosebite cu unități medicale principale din oraș. Absolventul acestei școli va deține diploma de asistent medical generalist, cu care va putea profesa atât în țară cât și în străinătate, în mediul privat, de stat, dar și pe cont propriu pentru cei care au spirit antreprenorial. Dacă nu îți mai dorești să lucrezi într-un anumit loc, sau ai senzația că te plafonezi sau din oricare alte cauze, oricând te poți muta pe alt segment al asistenței medicale. Și sunt nenumărate astfel de oportunități. În cadrul pregătirii teoretice participăm interactiv la tot felul de acțiuni medicale din comunitatea locală, acțiuni interactive, în colaborare cu ISU, cu Crucea Roșie, diferite asociații care dețin acțiuni de educație pentru sănătate în medii defavorizate. Mergem de asemenea la muzee de specialitate, ieșim când putem din mediul de învățare și teorie”, ne prezintă Mihaela Stroilă parte din atuu-rile acestei școli.

MIhaela Stroilă, Coorodnator Școala Postliceală de Stat Sibiu. Foto: Sibiu 100 %

În ceea ce privește corpul profesoral, coordonatoarea școlii menționează că acesta e format din ”trei titulare, cu normă întreagă. Deținem o echipă de profesori cu experiență la catedră, medici primari, specialiști, doctoranzi; toți lucrează în spitale sau în alte instituții ale statului”.

Discuția continuă printre manechine, simulatoare, brațe anatomice… ”Am încercat să achiziționăm materiale necesare pentru buna desfășurare a actului didactic, materiale pe care să le utilizăm aici, în sala de demonstrații. Mulțumesc pe această cale încă o dată conducerii liceului și departamentului economic pentru efortul, colaborarea și înțelegerea de care domniile lor au dat dovadă pentru a aduce această școală la un nivel înalt de dotare. E foarte important pentru noi ca elevii să beneficieze de cele mai înalte standarde în pregătirea lor profesională. Și aceasta se întâmplă într-o școală care a fost reabilitată exemplar în ultimii ani, prin fonduri europene și alte surse atrase de conducerea Liceului Constantin Noica.”

În ceea ce privește admiterea, calendarul și metodologia, acestea se regăsesc pe pagina Liceului în discuție (Școala Postliceală Sanitară de Stat | Liceul Teoretic „Constantin Noica”, Sibiu (ltcn.ro). Informații se mai pot găsi și pe pagina de facebook a școlii, și anume – Școala Postliceală Sanitară de Stat Sibiu.

Ceea ce ne mai precizează însă Mihaela Stroilă e că absorbția absolvenților Școlii postliceale în mediul sanitar e una extrem de bună, pentru că, spune ea, ”deseori mă întâlnesc în unități medicale private sau de stat, cu cei care au urmat școala la noi. Păstrez legătura cu ei, le mai trimit anunțuri de angajare pe care le găsesc pe internet sau sit-uri de specialitate. Este o cerere remarcabilă. Ei pot lucra și în străinătate, unde avem și anumite colaborări în acest sens.

Mihaela Stroilă, demonstrație practică. Foto: Sibiu 100%

Școala Postliceală Sanitară de Stat funcționează neîntrerupt de la 1894

Din 1925, unitatea de învățământ şi-a schimbat denumirea în ”Şcoala de surori medicale a măicuţelor franciscane”. La 19 aprilie 1938, şcoala şi-a schimbat din nou numele în ”Institutul de învățământ al surorilor franciscane” şi a funcţionat sub aceasta denumire până în anul 1948. Profilul instituţiei era medical, aici organizându-se „cursuri de moaşe”. În urma reformei învățământului din anul 1948, instituţia şcolară a primit numele de ”Şcoala tehnică medicală nr. 2”, vechiul institut de învățământ confesional fiind desfiinţat.

Instituţia de învăţământ medical era cunoscuta în epocă şi sub denumirea de ”Şcoala de baieşe-maseure”, iar din 1949 a revenit în actualitate pe filiera învîțământului postliceal cu denumirea de ”Şcoala de surori de ocrotire”, fiind plasată sub tutela Crucii Roşii şi subordonata Ministerului Sănătăţii. Reforma sistemului de învăţământ din 1948 conferă şcolii arie de cuprindere regională ca urmare a directivelor Ministerului Sănătăţii. În cadrul Şcolii tehnice medicale nr. 2 erau organizate „cursuri de surori şcolare” ale filialei de Cruce Roşie din Sibiu şi simpozioane de specialitate la nivel naţional. În anul 1950 a luat fiinţă o ”Şcoală de infirmiere”. În anul 1952, ”Şcoala medie tehnică de băieţi” a fost mutată din Bucureşti în Sibiu, având sediul în vechea cladire a liceului. O importantă modificare a organizării procesului instructiv-educativ a avut loc în anul 1955, când ”Şcoala medie tehnică de băieţi” şi ”Şcoala tehnică medicală nr. 2” s-au unificat sub denumirea de ”Centrul şcolar sanitar Sibiu”.

În anii 1970, pentru o scurtă perioadă de timp, în clădirea şcolii a funcţionat şi Şcoala generală nr. 9. Începând cu anul 1976, unitatea şcolară s-a numit ”Liceul Sanitar”, functionând sub aceasta titulatură până în 1990, când şi-a modificat denumirea în ”Grup Şcolar Sanitar”, care cuprindea liceul teoretic şi Şcoala postliceala sanitară de stat. În anul 1999, instituţia de învatamânt şi-a schimbat denumirea în ”Liceul Teoretic Constantin Noica”, nume sub care îşi desfăşoară activitatea şi în prezent.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect