Peste mai puțin de un an de zile, municipiul Mediaș va avea un bazin didactic de înot. Luni a început derularea efectivă a investiției care ar trebui finalizată în luna martie a anului viitor.
În urmă cu mai puțin de două săptămâni, Compania Națională de Investiții a transmis ordinul de începere a lucrărilor la acest obiectiv de investiții, iar luni au început lucrările efective la bazinul de înot didactic. Acesta va fi construit pe o suprafață de aproximativ 3.200 metri pătrați în următoarele zece luni și jumătate pe strada Blajului din cartierul Vitrometan, în curtea Școlii Gimnaziale „Constantin Ioan Motaș”. Amplasamentul viitorului bazin a fost predat de Primăria Mediaș către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, iar valoarea acestui proiect se ridică la aproximativ 7,5 milioane de lei.
„După mulți ani de așteptare, în sfârșit putem să spunem că această lucrare prinde contur. Consider că este o investiție extrem de utilă pentru copiii noștri pentru că până la urmă este un bazin de înot școlar. Este un bazin de înot în care îmi doresc să vină cât mai mulți copii și sigur că după amiaza pot să vină și medieșenii care doresc să practice acest sport sau mai bine spus acest tip de mișcare. Îmi doresc ca lucrările să decurgă normal și așa cum prevede contractul, să fie finalizate la timp”, a precizat primarul Mediașului, Gheorghe Roman.