Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a anunțat finalizarea procedurii de modificarea a HG 24/2017, privind funcționarea Ministerului Turismului, care prevede, printre altele, reînființarea birourilor de promovare externă ale României.
Noul proiect de act normativ prevede înființarea a 20 de reprezentanțe externe în cele mai importante piețe pentru turismul românesc. Totodată, spre deosebire de vechea formulă, fiecare birou extern va avea câte doi angajați, atașați în turism. Noua măsură intensifică eforturile de promovare a României ca destinație turistică majoră pe plan internațional. Astfel, proiectul prevede un număr de 40 de atașați în turism care vor lucra în străinătate.
Rolul reprezentanţelor externe va fi acela de a stimula fluxul turiștilor străini către România, de a facilita și de a crea noi colaborări pentru operatorii din turism, de a ține legătura cu turoperatorii străini, de a promova destinaţia în rândul specialiştilor şi al turiștilor prin intermediul activităţilor derulate.
Proiectul pus în dezbatere publică prevede și înființarea a 5 noi reprezentanțe teritoriale interne, la București, Suceava, Harghita, Sibiu, Bistrița-Năsăud. În prezent, în cadrul Serviciului Turism Intern funcționează 12 reprezentanțe teritoriale. Odată cu înființarea celor 5 reprezentanțe noi, vor fi acoperite în mod eficient toate regiunile turistice ale țării.




