Parlamentul a respins proiectul legii pensiilor magistraților! CCR declarase neconstituțional acest act normativ

Cele mai citite

Daniela Arnăutu

Cele două camere reunite ale Parlamentului au respins, miercuri, 26 noiembrie 2025, proiectul legii pensiilor magistraţilor. Anterior, Executivul își asumase răspunderea pe acest proiect, dar Curtea Contituțională a României (CCR) a dat aviz negativ și l-a declarat neconstituțional.

Același lucru l-au făcut și Comisiile juridice reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, care au respins acest proiect.

Locuri de muncă

Un senator AUR contestă procedura

Contrariat, senatorul AUR Laurenţiu Plăeşu a afirmat, că Parlamentul nu poate vota pentru respingerea sau adoptarea proiectului, ci doar pentru menţinerea sau retragerea încrederii Guvernului.

„Parlamentul este învestit cu acest proiect de lege pentru adoptare în procedura angajării răspunderii şi în această procedură Parlamentul nu poate să voteze nici pentru adoptarea lui, nici pentru respingere, ci poate să voteze doar pentru menţinerea sau retragerea încrederii Guvernului. Consider că propunerea făcută de Comisiile juridice de respingere a proiectului este vădit neconstituţională. De asemenea, CCR, în cuprinsul deciziei, spune că Parlamentul trebuie să adopte o hotărâre privind încetarea procesului legislativ, nu pentru respingerea proiectului”, a explicat Plăeşu.

El a cerut retrimiterea raportului la comisie, dar propunerea sa a fost respinsă de plenul Parlamentului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Durerea de încheietură: Ce spune știința despre cum să te antrenezi fără să o agravezi (și cum să o tratezi)

Acest articol face parte din seria noastră dedicată sănătății, musculaturii și articulațiilor. Textul este scris de Christos Nikitas Poulis,...

Știri pe același subiect