Cartierul Dioda intră în lucrări ample de modernizare

Cele mai citite

Primăria Sibiu va încheia vineri, 3 iunie, contractul pentru efectuarea reparațiilor capitale în cartierul Dioda.
Zona Dioda este delimitată de Calea Dumbrăvii, bulevardul Vasile Milea și strada Oituz. Firma câștigătoare va efectua în următoarele luni lucrări de modernizare a carosabilului și trotuarelor, a aleilor dintre blocuri, va amenaja parcări înierbate, guri de scurgere a apei pluviale, va moderniza rețeaua de iluminat stradal și va amenaja și tubulatura în care pot fi coborâte ulterior cablurile suspendate de către firmele deținătoare.
“Lucrările vor schimba în bine această zonă de blocuri, de la carosabil și trotuare până la iluminat public și parcări. Cartierele au nevoie de un suflu nou pentru a fi mai funcționale și pentru a crește confortul locuitorilor. De aceea vom continua acest proiect. Suntem foarte aproape de atribuirea contractului de modernizare a cartierului Hipodrom II, lucrările urmând să înceapă de pe strada Mirăslău, unde s-a finalizat lucrările la rețele”, a declarat Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.
Valoarea contractului încheiat cu firma câștigătoare este de 3,9 milioane de lei. Perioada de garanție oferită de constructor pentru lucrările efectuate este de 5 ani.

spot_img
Ultimele știri

VIDEO – EXPLOZIE de acuzații ale unei absolvente de Medicină: „Am stat cu orele în spitale fără să ne bage nimeni în seamă”

Moment tensionat la festivitatea de absolvire a promoției 2026 a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din...

Știri pe același subiect