7.2 C
Sibiu
duminică, aprilie 20, 2025

Cartierul Ștrand intră în reparații capitale

Cele mai citite

Indicatorii tehnico-economici pentru proiectul care prevede reparații capitale pe străzile dei Cartierul Ștrand, în perimetrul delimitat de străzile Vasile Cârlova, Maramureșului, Profesor Aurel Popa, Dimitrie Cantemir, Ștrandului, au fost aprobați în ședința Consiliului Local.
Investiția, în valoare de 48,7 milioane de lei, va fi suportată din bugetul local. Până acum, în cadrul acestui proiect au fost realizate strudiul de fezabilitate și proiectul tehnic. Urmează ca Primăria Sibiu să lanseze licitația pentru execuția lucrărilor. Dacă procedura de achiziție decurge fără contestații, lucrările de construcție ar putea începe chiar de anul acesta.

Lucrări ce vor fi executate

  • Modernizarea carosabilului, a trotuarelor și a spațiilor de parcare;
  • Amenajarea rețelei subterane pe o lungime de 8 km pentru coborârea cablurilor de telecomunicații;
  • Modernizarea rețelei de iluminat public prin amenajarea unei rețele subterane de alimentare în lungime de 9,2 km și înlocuirea stâlpilor de iluminat și a corpurilor de iluminat, acolo unde este necesar, cu corpuri de iluminat eco cu LED. Reamintim că în zona cuprinsă între Ștrandului – Gorjului – Doljului – Maramureșului – Vasile Cârlova iluminatul public a fost deja modernizat, prin lucrări finalizate anul trecut;
  • Extinderea și modernizarea rețelei de apă și canalizare menajară pe o lungime de aproximativ 700 de metri;
  • Modernizarea canalizării unitare pe o lungime de aproximativ 1000 de metri;

Trebuie menționat că Primăria Sibiu intenționează să demareze un alt proiect în  Cartierul Ștrand -„Coridor de deplasare cu bicicleta pentru conectarea cartierului Ștrand de zona centrală și Parcul sub Arini” – care va fi finanțat din bani europeni.

Publicitate
Ultimele știri

FOTO/VIDEO: Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la Sibiu

Lumina Sfântă pogorâtă astăzi în biserica de pe mormântul Mântuitorului Iisus Hristos a fost adusă în Sâmbăta Mare la...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect