11.3 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

CCR discută sesizarea lui Iohannis referitoare la trecerea Monitorului Oficial sub autoritatea Camerei

Cele mai citite

Curtea Constituţională a României (CCR) discută miercuri sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la trecerea Monitorului Oficial de sub autoritatea Guvernului sub cea a Camerei Deputaţilor. Preşedintele a trimis luna trecută Curţii o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României pe motiv că se încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi alin. (5), ale art. 61 coroborate cu cele ale art. 64 alin. (1) şi alin. (2), ale art. 78, ale art. 79, ale art. 100 alin. (1), ale art. 108 alin. (1), (2) şi alin. (4), ale art. 115 alin. (4), precum şi pe cele ale art. 147 alin. (4) din Constituţie.
„Schimbarea autorităţii de tutelă prin înlocuirea unei autorităţi executive cu una legislativă, transpusă tehnic-legislativ prin substituirea sistematică a cuvântului Guvern cu sintagma Camera Deputaţilor – fără a ţine cont de diferenţa de natură juridică dintre cele două – conduce la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 61 coroborate cu cele ale art. 64 alin. (1) şi (2) din Constituţie”, precizează Iohannis în sesizare.
El susţine că plasarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial” sub autoritatea Camerei Deputaţilor este declarativă, nicio dispoziţie din această lege neprevăzând o atribuţie a Camerei cu privire la modul în care această autoritate este exercitată.
„În realitate, autoritatea asupra Regiei Autonome ‘Monitorul Oficial’ se exercită fie de către secretarul general al Camerei Deputaţilor, fie de către Biroul permanent al acesteia. Astfel, potrivit art. I pct. 9 din lege (art. 20 alin. (1) din Legea nr. 202/1998), Biroul permanent al Camerei Deputaţilor are competenţa de a stabili tarifele de publicare a actelor în Monitorul Oficial al României, tarife ce se constituie într-un element ce ţine de funcţionarea Regiei Autonome ‘Monitorul Oficial’, activitate asupra căreia Camera Deputaţilor nu exercită niciun fel de control”, indică şeful statului.
Preşedintele Iohannis mai arată că secretarul general al Camerei Deputaţilor are competenţa numirii Consiliului de administraţie, în cadrul căruia desemnează un reprezentant propriu, însă menţionează că în stabilirea componenţei acestuia Camera Deputaţilor, din nou, nu are niciun drept de decizie. El subliniază că neclaritatea raporturilor dintre autoritatea publică tutelară şi regia autonomă transpare şi din dispoziţiile ce prevăd că în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului, se aprobă organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial”.
„Din conţinutul normativ al prevederilor menţionate ale Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României rezultă că acestea sunt antinomice, aspect de natură să încalce cerinţele constituţionale de claritate şi predictibilitate a normei, prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie”, spune preşedintele Iohannis în sesizare.
El arată că legea criticată este neclară şi în ceea ce priveşte situaţia mandatelor membrilor actualului Consiliu de administraţie, care este plasată sub semnul incertitudinii juridice, ceea ce, de asemenea, contravine Constituţiei. Şeful statului punctează că prevederile din Legea fundamentală impun ca prerogativele/atribuţiile stabilite prin Constituţie sau prin lege Parlamentului ori uneia dintre Camerele sale să nu poată fi exercitate în numele lor, prin reprezentare, de către organe interne de conducere sau de lucru.
„Din această perspectivă, apreciem că autoritatea Camerei Deputaţilor asupra Regiei Autonome ‘Monitorul Oficial’ nu poate fi exercitată prin delegarea acesteia către Biroul permanent sau către secretarul general, întrucât, potrivit Constituţiei, niciun alt organism sau persoană nu se poate substitui voinţei unei Camere a Parlamentului României, ce se exprimă întotdeauna prin vot”, spune Iohannis.
Preşedintele Iohannis arată că, deşi aparent se instituie o obligaţie imperativă pentru secretarul general al Camerei Deputaţilor de a transmite spre publicare actele, în realitate această soluţie este lipsită de claritate şi predictibilitate, întrucât lasă loc arbitrariului şi poate permite exercitarea acestei atribuţii cu exces de putere, „aşa cum de altfel s-a mai întâmplat în trecut”. Condiţionarea retragerii actelor de la publicare de „încuviinţarea secretarului general al Camerei Deputaţilor” încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consideră Iohannis. El precizează şi că republicarea unui act normativ nu poate fi condiţionată de voinţa unui înalt funcţionar public care ar putea în acest mod să înfrângă voinţa legiuitorului, precum şi a celorlalte autorităţi publice implicate în procedura de republicare.
De asemenea, şeful statului arată că instituirea unei proceduri de publicare în Monitorul Oficial a unei rectificări, cu excluderea avizului Consiliului Legislativ, este de natură să afecteze şi rolul constituţional al acestei instituţii fundamentale, prevăzut de Constituţie. El afirmă că variantele anterioare ale legii, atât hotărârea Biroului permanent, cât şi hotărârea de Guvern, prin care se aprobau anual tarifele în discuţie, erau publicate în Monitorul Oficial al României.

spot_img
Ultimele știri

Vești bune pentru angajați: 1 Mai aduce o nouă minivacanță perfectă

Minivacanța de 1 Mai 2026 vine ca o nouă gură de aer pentru milioane de români, la scurt timp...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect