Articol de: Romeo Petrașciuc și Cosmin Pal
Mormintele celor mutați dintre noi din Miercurea Sibiului nasc un conflict de proporții între locuitorii ”foarte vii” ai orașului. Aceștia stau cu nervii întinşi la maximum sau, mai bine spus, se calcă pe nervi unii pe alţii şi se ameninţă reciproc taman în preajma sărbătorilor de Paşte, din cauza unei situaţii în care dreptatea se pierde în detalii confuze și proceduri indecise.
Totul pleacă de la starea fizică sau de la gospodărirea cimitirului ortodox din oraş, unde copacii, cu o vechime de peste 85 de ani – cred o parte din cei implicați în conflict -, pun în pericol mormintele miercurenilor îngropaţi aici. În fapt, este vorba despre aleea principală din cimitir, străjuită ca într-un basm de tei, paltini şi molizi de o parte şi de cealaltă. Un cadru idilic, în care fiecare se poate reculege în tihnă la mormintele înaintaşilor săi. Dar și loc în care se crede că există şi pericolul ca unul dintre copaci, destul de înalţi, să se probuşească peste morminte sau să pună în pericol viaţa oamenilor care vin aici. În total, sunt 38 de copaci, care au devenit de câteva săptămâni mărul discordiei dintre preotul paroh, Ioan Brădilă, enoriaşi, consilierii locali şi primăria Miercurea Sibiului. Oraşul lui Ilie Măcelariu – cel care a fondat chiar la Miercurea primul partid românesc din Transilvania, Partidul Naţional Român, care a jucat un rol important în Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 – sau oraşul care găzduieşte extrem de onorabil Muzeul Ţării Secaşelor ori Piaţa Centrală în care s-au filmat scene memorabile din celebrul filmul Ion, pare acum că a devenit un ring în care toată lumea îşi apără radical poziţia pro sau contra tăierii arborilor din cimitir. Chiar dacă până în acest moment specialiştii în domeniu nu au făcut o expertiză prin care să spună dacă acești copaci trebuie tăiaţi sau doar toaletaţi. Aici, un rol important îl are acum Ocolul Silvic Miercurea Sibiului. Deși sunt implicate și celelalte entităţi publice din oraş. Preotul paroh, Ioan Brădilă, este pentru tăierea copacilor în urma unei viitoare expertize. Un consilier local PSD, Ilie Șoaită, cu sprijinul mai multor oameni din comunitate, este categoric împotriva tăierii arborilor. Aceasta, în timp ce consilierii locali şi primarul Ioan Troancă pare să susţină acţiunea preotului paroh, cel care are în grijă cimitirul.
Primarul nu comentează. Consiliul Local Miercurea, vot de principiu pentru preotul paroh
Primarul oraşului Miercurea Sibiului, Ioan Troancă (PNL), a spus din capul locului în faţa redactorilor Sibiu 100% că nu comentează situaţia apărută. „Nu mă pronunţ, nu comentez”, ne-a declarat, scurt, primarul din Miercurea.

Din informaţiile obţinute de la cei implicaţi, situaţia a fost pusă în discuție, recent, în ultima şedinţă a Consiliului Local Miercurea Sibiului. Preotul a prezentat situaţia şi a cerut tăierea arborilor cu probleme. Aleşii locali şi-au exprimat aproape în unanimitate votul de principiu pentru susţinerea iniţiativei preotului paroh, iar executivul primăriei, primarul şi viceprimarul în speţă, au spus că vor sprijini decizia consiliului parohial de a curăţa cimitirul ortodox de copacii care stau să cadă. Preotul paroh a solicitat suma de 30.000 de lei, potrivit calculelor sale, iar primarul ar fi spus că este de acord cu alocarea fondurilor necesare. Nu a fost un proiect de hotărâre analizat, ci o informare din partea preotului paroh, discutată la finalul şedinţei. Trebuie menţionat că Primăria şi Consiliul Local Miercurea Sibiului nu au nicio atribuţie legală în această chestiune, în care puterea de decizie este la mâna preotului, consiliului parohial şi al enoriaşilor, însă poate sprijini, la solicitarea celor care se ocupă de administrarea cimitirului, logistic şi financiar acţiunea de toaletare sau tăiere a copacilor. Totodată, poate aloca bani pentru acest obiectiv, urmând ca sumele rezultate ulterior din valorificarea masei lemnoase din cimitir să revină parohiei. Însă dincolo de problemele apărute, orice ajutor sau neimplicare din partea primarului Ioan Troancă poate fi interpretată sub aspect moral. În definitiv, de partea cui se poziţionează primarul prin actele ce le va aproba sau nu sau prin dispoziţia pe care o va da în această speță? La fel şi în cazul Consiliului Local, situaţia este supusă şi suspiciunii politice, în condiţiile în care aleşii reprezintă partide politice, lucru care amplifică şi mai mult scandalul în comunitate.
Redactorii Sibiu 100%, după ce li s-a refuzat punerea la dispoziție de către Primărie a cererii înaintate de către preotul paroh Consiliului Local, au lăsat o cerere scrisă prin care solicită acest document, precum și informații privind aprobarea de principiu a Consiliului prin care s-a decis suma cerută de către parohia Miercurea Sibiului I. Totodată, am dorit să știm care sunt competențele Primăriei în această speță și care vor fi criteriile care vor sta la baza alocării acestor fonduri.
Ilie Șoaită: ”Se ține morțiș să se taie acești pomi”
Singurul consilier local din Miercurea Sibiului care a votat împotriva alocării banilor de către Primărie pentru tăierea arborilor din cimitir este Ilie Șoaită (PSD): ”În ceea ce privește proiectul cu arborii din cimitirul ortodox, vă pot spune că a fost votat majoritar la secțiunea diverse, la ultima ședință de consiliu. Eu am încercat să propun să îi toaleteze, să îi analizăm și dacă unul din ei e deteriorat sau prezintă pericol să rupă cruci, să cadă pe noi, pe cei care venim la morminte, atunci să fie tăiat doar acela, dar se pare că nu s-a vrut sub nicio formă. Se ține morțiș să se taie acești pomi. După ședință am venit personal în cimitir, am analizat aici toți arborii, am considerat că sunt sănătoși și atunci m-am decis să vă înștiințez de situația care se întâmplă aici. Nimeni nu ne dă explicații, de ce s-au alocat acești bani, nimeni nu ne spune ce o să se întâmple cu lemnul, cum va fi exploatat, unde se duce. Nu ni s-a prezentat în cadrul ședinței nicio expertiză, niciun aviz, nicio autorizație, nimic! A fost doar cererea părintelui de la parohia I. Ni s-a spus doar atât: că așa hotărăște consiliul. Nu pot să vă spun mai mult. Mai mult de atât nu pot face”.

Tot Ilie Șoaită e și cel care a inițiat o serie de demersuri civice, împreună cu alți susținători, pentru a împiedica tăierea acestor arbori, cu care, spune el, a crescut din copilărie și reprezintă un simbol pentru mare parte dintre ei. Astfel, zilele trecute cimitirul a fost împânzit cu pancarte ”plantate” pe copaci, prin care se cere oprirea tăierii lor. Pancarte care, la scurtă vreme, au fost înlăturate de ”opozanți”. ”Eu am să mă bat până la sfârșit, adaugă Ilie Șoaită. Când vor veni cu o formă legală, am să mă opresc. Dar până atunci, mă voi lupta împreună cu toată lumea care mi se alătură.”



Ce spune preotul paroh, administratorul cimitirului
Am discutat și cu Pr. Ioan Brădilă, preot paroh Miercurea Sibiului I și inițiatorul acestui demers de tăiere a arborilor din cimitirul parohial. Motivul invocat este cel al siguranței cetățenilor care vin la mormintele alor lor și care, din cauza îmbătrânirii copacilor, ni se spune, pot pune în pericol siguranța acestora. Mai mult, inițiativa vine ca urmare a unui incident petrecut în vara anului trecut: ”A căzut un pom, la capătul cimitirului și a stricat crucea unui mormânt. Și aparaținătorii au plătit și câte 20 milioane, ca să scoată copacul de lângă cruce, ne spune părintele. Până atunci nu am lăsat pe nimeni să umble la pomi, să nu strice crucile din jur. Nu am avut bani să refacem cimitirul și acum, în colaborare cu Primăria Miercurea, cu Consiliul Local și cu domnul primar, am obținut o finanțare de 30.000 lei ca să eliminăm acești arbori, după care să căutăm o altă finanțare și să plantăm în locul lor tei (60-70 de tei), să iluminăm cimitirul și să punem camere de luat vederi și bănci”. În ceea ce privesc pașii procedurali pentru derularea unui astfel de proiect, Pr. Ioan Brădilă ne asigură că aceștia au fost respectați întocmai: ”Noi, cu consiliul parohial, am luat hotărârea, conform administrației și regulamentului cimitirelor, ca în cimitirul aflat în posesia noastră, Parohia Miercurea Sibiului I, să resistematizăm aleea. În 16 februarie am luat această hotărâre în consiliul parohial. Era datoria mea să pun în discuție această problemă de siguranță a oamenilor care vin la cimitir, că ați văzut câte se întâmplă și în țară. Noi suntem proprietarii și administratorii de drept. Cimitirul aparține Bisericii. Iar noi am luat decizia de a tăia acești arbori conform regulamentului bisericesc, unde la unul din articole se spune clar că în cimitir se pot pune doar arbuști și copaci ornamentali. Primăria și Consiliul Local ne-a sprijinit doar conform legii, pentru că fiind parohii mici, nu avem posibilitatea să facem acest lucru. Abia ne ducem existența și ne facem salariile. Iar dacă cineva blochează lucrurile acestea, eu nu mai vreau să răspund în caz că se întâmplă un accident sau se strică crucile. Și de aceea am cerut ajutorul Primăriei”.
Coincidență sau nu, solicitarea expertizei de către parohie a fost depusă în ziua în care redactorii Sibiu 100% s-au aflat la Miercurea Sibiului pentru a documenta acest material.

Indecis acum în privința tăierii arborilor și amenințat cu moartea
Cât privește expertiza în baza căreia s-a făcut această solicitare de alocare a fondurilor de către Primărie, lucrurile nu sunt foarte clare. ”Acum lucrăm la expertiză, facem documentația!, ne asigură părintele Ioan Brădilă. Se face documentația. Am sesizat Ocolul Silvic, care va marca acești pomi și ne va da o soluție. Iar dacă ne vor spune că nu trebuie să îi tăiem, nicio problemă. Eu dau banii înapoi Primăriei și renunțăm dacă ni se va spune că trebuie făcut altfel. Pe mine nu mă deranjează. Eu am tot întreținut acești pomi, am tot lucrat la ei, dar nu pot în fiecare an să cer sprijinul oamenilor, pe răspunderea mea să cadă vreun pom pe cineva. Vedem toate procedurile care sunt și ce ni se recomandă, aceea facem”.



Desigur, speculațiile sunt diverse și în ceea ce privește valorificarea lemnului rezultat din această acțiune de tăiere a arborilor. ”Opozanții” își dau cu părerea că lemnul ar putea lua drumul Vienei, via Sebeș, în timp ce surse din Primărie ne spun că au apărut deja unii ofertanți din Mărginimea Sibiului.
Pr. Ioan Brădilă are însă cu totul altă variantă: ”Arborii se vor scoate la licitație, și din banii obținuți și cu ce mai reușim să completăm cu sprijinul cetățenilor și al Primăriei, dorim să iluminăm cimitirul, să punem camere de luat vederi și vreo șase bănci. Precizez că am solicitat tăierea doar a arborilor dintre cruci, nu și a celor din partea de jos a cimitirului”.
Scandalul a luat o turnură și mai gravă ieri dimineață (22 martie, a. c.), când Pr. Ioan Brădilă a fost amenințat cu moartea: ”Astăzi am depus o plângere la poliție, pentru că dimineață, când m-am dus la biserică să slujesc, am găsit o amenințare că mă omoară cu cuțitul în caz că tăiem pomii. O anonimă băgată în poștă. Și la biserică au pus un cui în gaura cheii. Urmează să se desfășoare o anchetă”.
Manevre sau inconștiență? Biserica Sf. Prooroc Ilie este monument istoric!
Până la acest moment, toți factorii implicați uită sau preferă să uite că biserica de care aparține cimitirul parohial este monument istoric de secol IX, clasat cu codul SB-II-m-A-12467. În acest caz, lucrurile se complică și mai mult, deoarece e foarte posibil ca și cimitirul să fie parte a monumentului istoric ori să fie situat în zonă de protecție istorică. Dar aceasta, doar forurile competente vor decide.
Directorul Ocolului Silvic Miercurea Sibiului, Gheorghe Orza, ne-a declarat că a primit o solicitare de expertiză din partea Parohiei și urmează să analizeze situația semnalată. Pe măsură ce lucrurile vor înainta, se va hotărî dacă și ce avize sunt necesare din partea instituțiilor care se ocupă cu protecția monumentelor istorice sau din zonă de protecție istorică (Institutul Național al Patrimoniului, aflat în subordonarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu etc.). Reprezentanții Secretariatului de Stat pentru Culte, aflat în subordinea Guvernului, ne-au declarat că această speță nu e de competența lor, chiar dacă biserica este monument istoric. La rândul său, directorul Direcției Județene pentru Cultură Sibiu, Dr. Dan Nanu, spune că nu a primit, până la momentul publicării articolului, nicio cerere privind situația arborilor cimitirului în discuție din partea autorităților din Miercurea Sibiului. Acesta precizează că până acum instituția pe care o reprezintă a autorizat, în astfel de situații, doar toaletări de copaci în zona monumentelor istorice sau de protecție istorică și nu tăierea acestora.
Întrebări ce își așteaptă în continuare răspunsuri
Rămân însă câteva întrebări la care așteptăm în continuare răspunsuri:
De ce Consiliul Local a aprobat, în principiu, acordarea unei sume de bani pentru finanțarea tăierii copacilor, fără să solicite parohiei o expertiză care să recomande acest lucru?
Cum s-a ajuns la această sumă, dacă o astfel de evaluare nu a fost efectuată?
De ce parohia Miercurea Sibiului I și, ulterior, Primăria, nu au organizat o întrunire publică în care comunitatea să își exprime părerile, ca de altfel, și autoritățile locale implicate?
Toate acestea, în condițiile în care chestiunea este una de maximă importanță pentru locuitorii orașului în discuție (fiind cimitirul tuturor miercurenilor) și implică o cheltuială semnificativă din banul fiecărui contribuabil. Și, ca ultimă mențiune, considerăm că factorul politic nu ar trebui să conteze într-o astfel de controversă, mai ales că cimitirul devine centrul unor dispute absurde ale comunității.