2.4 C
Sibiu
vineri, ianuarie 10, 2025

Claviatură pe treceri de pietoni

Cele mai citite

în 2010 se împlinesc 200 de ani de la naşterea compozitorului şi pianistului Fryderyk Chopin. Cu acest prilej, în numeroase ţări din lume, inclusiv România se organizează o serie de evenimente în dorinţa de a sublinia caracterul internaţional al acestei aniversări. La iniţiativa Institutului Polonez din Bucureşti, care coordonează acţiunile legate de Anul Chopin în România, Primăria Sibiu a pus în practică proiectul „Claviatura pe trecerea de pietoni”, care constă în realizarea câtorva treceri pietonale asemănătoare unei claviaturi de pian. Ideea acestui proiect creeat pentru Primăria Generală a Varşoviei aparţine artistelor poloneze Helena Czernek şi Klara Jankiewicz.

în Sibiu au fost marcate până în prezent cinci treceri de pietoni: pe Bulevardul Vasile Milea – în dreptul Băncii Carpatica, trecerea pietonală de pe strada Andrei şaguna din dreptul Colegiului Octavian Goga, cea de pe Bulevardul Victoriei colţ cu strada Banatului, trecerea pietonală situată la intersecţia Bulevardului V. Milea cu Semaforului şi cea de la intersecţia Bulevardului V. Milea cu Piaţa Unirii. Pe lângă acestea, vor mai fi marcate tot sub forma unei claviaturi de pian şi trecerile pietonale de pe Bulevardul Coposu (cea de la Sala Thalia şi cea de la Teatru Radu Stanca), însă doar după finalizarea lucrărilor de refacere a carosabilului afectat.

Tot în această perioadă SC DPC SA a început refacerea marcajelor pe drumurile principale din oraş. Prioritare sunt bulevardele, drumurile naţionale de pe raza municipiului Sibiu şi trecerile de pietoni din apropierea unităţilor de învăţământ, dar şi cele din zona instituţiilor. în funcţie de reparaţiile şi lucrările de plombare care au loc pe anumite străzi, SC DPC va interveni pentru retrasarea marcajelor corespunzătoare.

Vremea bună din ultima perioadă a permis municipalităţii să avanseze cu lucrările demarate pentru remedierea defecţiunilor la străzi. Astfel, SC DPC SA continuă lucrările de plombare pe străzile: Malului, Cibinului, Mihai Viteazu (în giratoriu), pe DN 1, Măgheranului, Câmpului şi P. Turnişorului. Lucrări de remediere a defecţiunilor din carosabil vor avea loc şi pe Podul Virola de la ieşirea din Sibiu înspre Mediaş.

 

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Tablă în pericol de cădere de pe o clădire din Sibiu. Pompierii au intervenit rapid

În urma avertizării meteorologice de cod portocaliu de vânt puternic, la nivelul ISU Sibiu a fost activată Grupa Operativă."Până...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect