În România, crescătorii de animale au venit la Guvern să ceară salvarea oieritului, iar revendicările lor au fost acoperite de violențe, acuzații de infiltrare și confruntări politice. În Polonia, aproximativ 30 de roboți umanoizi au fost așezați în fața Ministerului Digitalizării pentru a cere protejarea locurilor de muncă în fața inteligenței artificiale.

Două imagini aproape neverosimile, petrecute la câteva zile distanță, vorbesc despre două societăți europene, despre temerile lor și despre felul în care își pregătesc viitorul. În fundal se află și două discursuri despre națiune: „Polonia înainte de toate, polonezii înainte de toate”, al președintelui Karol Nawrocki, și „naționalismul sănătos” invocat și apoi explicat prin patriotism de președintele Nicușor Dan.

La București au protestat ciobanii. La Varșovia au protestat roboții.

Este o propoziție care pare începutul unei satire despre Europa anului 2026. Numai că ambele manifestații au avut loc în realitate, la câteva zile distanță.

În Piața Victoriei, oierii au venit cu probleme vechi, concrete și apăsătoare: exporturi blocate, animale sacrificate pentru limitarea focarelor de boală, despăgubiri insuficiente sau întârziate, taxe sanitar-veterinare, lipsa pășunilor și sentimentul că statul îi consideră mai curând o problemă decât producători de hrană.

La Varșovia, aproximativ 30 de roboți umanoizi și roboți cu patru picioare au fost așezați în fața Ministerului Digitalizării. Au fluturat steaguri poloneze și au transmis mesaje prin care cereau reglementarea inteligenței artificiale înainte ca aceasta să înlocuiască un număr mare de angajați.

Într-o capitală, oamenii au venit să-și apere una dintre cele mai vechi meserii. În cealaltă, mașinile au fost folosite pentru a deschide o discuție despre meseriile care ar putea dispărea. România s-a uitat spre ceea ce riscă să piardă din trecut. Polonia s-a uitat spre ceea ce riscă să piardă în viitor. Dar diferența nu este atât de simplă.

Ciobanii nu au venit la București pentru folclor

Oieritul este prezentat frecvent în România ca o fotografie dintr-un album național: vorbim despre Miorița, transhumanță, stână, fluierul și turma coborând din munți. În spatele imaginii romantice se află însă o activitate economică dură, dependentă de exporturi, de accesul la pășuni, de serviciile veterinare și de capacitatea statului de a controla bolile fără să distrugă ferme întregi.

Principala nemulțumire a crescătorilor este legată de prelungirea restricțiilor privind exportul de ovine și caprine. Comisia Europeană a extins până la 31 decembrie 2026 interdicția exporturilor către țările din afara Uniunii Europene și a menținut restricțiile pentru livrările către statele membre. Oierii contestă, de asemenea, modul în care sunt gestionate focarele de pestă sau variolă ovină și măsurile care duc la sacrificarea animalelor. Ei spun că unele despăgubiri sunt insuficiente sau nu ajung la timp. Prin urmare, oamenii nu au venit la București ca să apere un decor tradițional. Au venit să apere o ocupație, o sursă de venit și o parte a producției alimentare românești.

Aceasta ar fi trebuit să fie tema zilei. Numai că, la fel ca în atâtea alte proteste din România, revendicarea profesională a fost repede acoperită de altceva.

Când violența înlocuiește revendicarea

Protestul nu fusese declarat potrivit procedurii legale. La manifestație au ajuns nu numai crescători de animale, ci și susținători ai unor mișcări politice și grupuri de persoane fără o legătură clară cu oieritul. Gardurile au fost smulse și aruncate spre jandarmi, cordoanele forțelor de ordine au fost forțate, au fost aruncate pietre și sticle, iar jandarmii au folosit gaze lacrimogene. Peste 47 de persoane au fost conduse la audieri, mai mulți jandarmi au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar doi jurnaliști au fost agresați. Fermierii au susținut că printre ei s-au infiltrat persoane cu fețele acoperite, venite să provoace incidente. Autoritățile au vorbit, la rândul lor, despre instigatori.

În aceeași zi, AUR organizase „Ziua Porților Deschise” la sediul aflat lângă Piața Victoriei. George Simion a confirmat ulterior că membri și parlamentari AUR au participat la protest, dar a negat că aceștia ar fi fost implicați în confruntări. Liderul AUR a susținut că participarea membrilor partidului la manifestație a fost legitimă.

Cine a organizat violențele și dacă a existat o operațiune coordonată de deturnare trebuie stabilit pe baza probelor, nu a simpatiilor politice. Simpla prezență a unui partid sau a susținătorilor săi nu demonstrează automat organizarea incidentelor. Efectul este însă deja vizibil: România a vorbit mai mult despre gardurile aruncate în jandarmi decât despre exporturile blocate, animalele sacrificate și fermele amenințate. Cei care au provocat violențele, indiferent cine sunt, au făcut un serviciu autorităților care nu aveau răspunsuri și un deserviciu crescătorilor de animale. Au mutat discuția de la o problemă economică la una de ordine publică.

Ciobanii veniseră să ceară salvarea oieritului. La sfârșitul zilei, au trebuit să explice că nu ei aruncaseră România în haos.

La Varșovia, roboții au rămas la subiect

„Greva roboților” din Polonia nu a fost, desigur, o revoltă autonomă a mașinilor. Roboții nu și-au descoperit conștiința de clasă, nu și-au înființat sindicat și nu și-au redactat revendicările. Demonstrația a fost organizată de oameni, printr-o inițiativă numită Democratism, lansată de o companie care închiriază roboți pentru evenimente.

Organizatorii au recunoscut că acțiunea avea și o valoare de promovare. Campania strânsese puține semnături înaintea protestului. A fost, în bună măsură, un spectacol publicitar. Dar a fost un spectacol publicitar construit în jurul unei întrebări reale. Aproximativ 30 de roboți au stat în fața Ministerului Digitalizării, au fluturat steaguri poloneze și au transmis mesaje precum „Reglementați, protejați locurile de muncă”. Organizatorii au cerut dezbaterea efectelor inteligenței artificiale și ale automatizării asupra angajaților, a reconversiei profesionale și a responsabilității statului în timpul acestei tranziții.

Ministrul Digitalizării, Krzysztof Gawkowski, a ieșit să discute cu organizatorii și a afirmat că instituția lucrează la reglementări, la un comitet pentru dezvoltarea și siguranța inteligenței artificiale și la spații controlate în care companiile să poată testa noile tehnologii. Nu trebuie idealizată acțiunea. A fost o punere în scenă și, parțial, o campanie de imagine. Dar mesajul nu a fost înghițit de spectacol.

Roboții au atras camerele de filmat, iar în urma lor a rămas întrebarea: cine îi pregătește pe oameni pentru transformarea pieței muncii?

La București, violența a acoperit revendicarea. La Varșovia, spectacolul a făcut revendicarea mai vizibilă.

Două proteste despre aceeași teamă

Privite superficial, cele două manifestații par să aparțină unor lumi diferite. Ciobanul reprezintă tradiția, munca fizică, satul și o meserie veche de mii de ani. Robotul reprezintă automatizarea, economia digitală și lumea care abia începe. În realitate, în centrul ambelor proteste se află aceeași teamă: că omul care muncește va deveni inutil într-un sistem asupra căruia nu mai are control. Oierul român se teme că ferma sa va dispărea din cauza bolilor, a restricțiilor comerciale, a costurilor și a birocrației. Angajatul polonez se teme că postul său va fi înlocuit de un algoritm sau de o mașină, înainte ca statul să stabilească cine plătește costul acestei schimbări. Unul riscă să fie eliminat de o economie pe care statul nu reușește să o administreze. Celălalt riscă să fie eliminat de o economie care se transformă mai repede decât poate statul să o reglementeze.

Nici oieritul nu este numai trecut, nici inteligența artificială nu este numai viitor. Agricultura modernă folosește genetică, senzori, sisteme de localizare, baze de date, automatizare, drone și inteligență artificială. În același timp, nicio economie digitală nu poate trăi numai din aplicații, fără hrană, energie, industrie și comunități funcționale.

O țară serioasă nu trebuie să aleagă între ciobani și roboți. Trebuie să știe ce face cu amândoi.

Separat, două discursuri despre națiune

Nu există o legătură directă între protestul roboților și președintele Poloniei. Demonstrația a avut loc în fața unui minister aflat în structura guvernului condus de adversarii politici ai președintelui Karol Nawrocki.

La fel, discursul lui Nicușor Dan despre „naționalismul sănătos” nu a provocat protestul oierilor și nu reprezintă un răspuns la acesta.

Cele două teme pot fi însă așezate în paralel pentru că arată ce sens încearcă să dea liderii celor două țări ideii de națiune. Karol Nawrocki și-a construit discursul în jurul formulei „Polonia înainte de toate, polonezii înainte de toate”. Este un naționalism conservator și uneori conflictual, care poate fi criticat pentru ton, pentru poziționarea față de Uniunea Europeană sau pentru tendința de a împărți societatea. Dar el încearcă să ofere naționalismului și o dimensiune materială: investiții strategice, porturi poloneze, infrastructură, apărare, energie, tehnologii dezvoltate în țară și protejarea capacității de producție a satului. Prezentarea oficială a primului său an de mandat leagă sloganul național de proiecte precum Portul Central de Comunicații, modernizarea porturilor și un fond pentru tehnologii inovatoare. Acesta ar putea fi numit, cu toate rezervele necesare, un naționalism „de capacitate”: o țară trebuie să poată produce, construi, exporta, apăra și reglementa.

În România, Nicușor Dan a vorbit despre necesitatea unui „naționalism sănătos”, după care a precizat că termenul poate fi înlocuit, pentru cei care îl consideră suspect, cu acela de patriotism.

Explicația sa a fost că România are nevoie de oameni care cred în țara în care trăiesc, muncesc, își cresc copiii și își folosesc activitatea profesională pentru a o duce înainte. A avertizat și asupra ideii că numai cei care se înfășoară demonstrativ în tricolor ar ține la țară.

Patriotismul nu începe și nu se termină la steag

Dacă patriotismul înseamnă să muncești pentru țara în care vrei să-ți crești copiii, atunci ciobanii din Piața Victoriei ar trebui să fie parte a acestei definiții. Dar patriotismul nu înseamnă că orice revendicare trebuie acceptată fără analiză și nici că violența devine legitimă atunci când este însoțită de steaguri. Înseamnă ca statul să discute serios despre exporturi, despăgubiri, boli, trasabilitatea animalelor, abatoare, procesarea cărnii, asocierea producătorilor și păstrarea valorii adăugate în România.

La fel, patriotismul polonez nu se măsoară prin numărul steagurilor puse în mâinile roboților. Se va măsura prin capacitatea statului de a folosi inteligența artificială fără să abandoneze oamenii ale căror meserii vor fi transformate sau eliminate. Naționalismul devine inteligent atunci când încetează să fie numai o poveste despre măreția trecutului și devine un plan pentru viitor. El nu înseamnă să pretinzi că națiunea ta este superioară celorlalte. Înseamnă să refuzi ca ea să rămână doar piață de desfacere, furnizor de materie primă, rezervor de muncitori ieftini sau consumator al tehnologiilor inventate de alții. Înseamnă să păstrezi în țară hrană, industrie, cunoaștere, capital și oameni capabili să le producă.

România dintre stână și algoritm

Imaginea celor două proteste ar trebui să ne pună pe gânduri. Polonia discută deja, fie și printr-o acțiune publicitară, despre modul în care vor fi protejați angajații în fața inteligenței artificiale. România nu a rezolvat încă problema oamenilor care produc hrană și care spun că nu mai pot supraviețui economic.

Aceasta nu înseamnă că Polonia trăiește numai în viitor, iar România numai în trecut. Polonia are propriile conflicte, polarizări și excese politice. România are specialiști, companii tehnologice și oameni care înțeleg transformările aduse de inteligența artificială. Diferența apare în felul în care o societate reușește să transforme o teamă într-o conversație publică. La Varșovia, niște roboți controlați de oameni au formulat o problemă și l-au făcut pe ministrul de resort să iasă din clădire. La București, oamenii care veniseră cu o problemă reală au fost acoperiți de zgomotul gardurilor aruncate, al gazelor lacrimogene și al acuzațiilor politice.

România ar avea nevoie de o discuție care să lege cele două lumi. Cum modernizăm agricultura fără să distrugem fermele familiale? Cum folosim automatizarea pentru a acoperi lipsa forței de muncă? Cum îi ajutăm pe producători să proceseze și să vândă mai bine? Cum pregătim angajații pentru meseriile care vor apărea și cum îi protejăm pe cei ale căror locuri de muncă vor dispărea?

Acesta ar fi un patriotism folositor: nu unul care pune ciobanul și programatorul în tabere diferite, ci unul care înțelege că amândoi trebuie să aibă un loc în economia viitorului.

La București au protestat ciobanii. La Varșovia au protestat roboții. În spatele ambelor imagini se află însă oamenii și întrebarea dacă statul îi mai vede. O țară care își pierde ciobanii înainte să-și pregătească roboții riscă să rămână și fără trecut, și fără viitor.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI