Clinton a câştigat alegerile în prima localitate care a votat în SUA

Cele mai citite

Hillary Clinton a câştigat marţi în prima localitate care a votat la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, Dixville Notch, din New Hampshire.  Clinton a obţinut patru voturi, iar Donald Trump a obţinut două. Locuitorii din Dixville Notch, New Hampshire, sunt primii care voteză în alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Prin tradiţie, persoanele cu drept de vot se strâng la miezul nopţii şi votează. Rezultatele sunt anunţate câteva minute mai târziu.  Anul acesta au fost înregistrate opt persoane să voteze, cu una mai multe decât de obicei. Nancy De Palma, care lucrează în localitate, s-a înregistrat cu numai câteva minute înainte de deschiderea urnelor. “Mesajul pe care vrem să îl transmitem este că, dacă 100% din oamenii dintr-un orăşel se pot trezi la miezul nopţii să voteze, atunci poate că şi restul ţării poate petrece o oră sau două pentru a ieşi la vot de asemenea”, a declarat observatorul scrutinului, Tom Tillotson.

spot_img
Ultimele știri

România, în fața crizei alfabetizării: cifrele care arată problemele sistemului de educație în 2026

Ziua Internațională a Alfabetizării, marcată în fiecare an pe 8 septembrie, readuce în atenție una dintre cele mai persistente...

Știri pe același subiect