CNM Astra -Sesiune de comunicări „Marketingul şi educaţia în muzee”

Cele mai citite

Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi Reţeaua Naţională a Muzeelor din România organizează, cea de-a doua ediţie a sesiunii de comunicări „Marketingul şi educaţia în muzee”, în perioada 6 şi 7 octombrie, la Sibiu. Programul manifestării include, pe lângă prezentarea lucrărilor de specialitate şi dezbaterile pe marginea acestora, un workshop cu tema „Interactivitatea – stimulent, unealtă sau temă pentru programele educaţionale” – coordonat de Irina Hasnaş Hubbard şi o masă rotundă cu tema „Strategii comune de promovare a muzeelor din România”, coordonată de Dragoş Neamu, preşedintele Reţelei Naţionale a Muzeelor din România. Toate lucrările urmează să fie publicate într-un volum colectiv la editura „ASTRA Museum”. La ediţia din acest an participă peste patruzeci de persoane, reprezentând douăzeci de muzee din toată ţara, precum şi mai multe instituţii care derulează programe educaţionale sau de formare profesională în strânsă colaborare cu specialiştii din muzee. (I.M.)

spot_img
Ultimele știri

ANCPI face teste de securitate pentru e-Terra, după atacul cibernetic. Vulnerabilitățile identificate sunt în curs de remediere

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) anunță că aplicația de cadastru și carte funciară e-Terra a trecut...

Știri pe același subiect