20.2 C
Sibiu
marți, aprilie 29, 2025

Competiţiile auto-moto vor fi interzise în zona istorică a Sibiului

Cele mai citite

Sporturile cu motor vor fi interzise în centrul istoric al Sibiului, în speţă competiţiile Red Bull Romaniacs şi Raliul Sibiului, cele mai de notorietate.

Consensul a fost stabilit astăzi, în şedinţa Consiliului Local Sibiu, la intervenţiile consilierilor locali, completaţi de primarul Sibiului, Astrid Fodor. Urmează o analiză exactă a fenomenului, urmând ca pe viitor să fie schimbat regulamentul existent în acest moment. Evenimentele culturale vor avea prioritate în centrul istoric al Sibiului. “Lucrăm la o analiză despre cum să modificăm regulamentul. Nu doar acest concurs (n. r. Red Bull Romaniacs), de exemplu, ci și Raliul Sibiului. Nu cred că își găsesc locul în Piața Mare. Vom modifica regulamentul, vom discuta împreună înainte să le supunem la vot în Consiliul local. Evenimentele culturale sunt superbe, aici își găsesc locul, dar sunt câteva evenimente care nu se potrivesc acestui spațiu. Am văzut ce s-a întâmplat cu Raliul Sibiului. În Piaţa Mare era arhiplin cu mașini care ambalau, se reparau… Nu se mai poate așa ceva. Trebuie să schimbăm această paradigmă, acest obicei, și o vom face cu ajutorul dumneavoastră”, susţine Astrid Fodor, primarul Sibiului, adresându-se aleşilor locali.

Subiectul a fost adus în discuţie de preşedintele de şedinţă, Bianca Munteanu, consilier PNL. Acesta a spus că a discutat pe acestă temă cu cetăţenii Sibilui şi nu crede că este corect ca astfel de competiţii să aibă loc în centrul istoric al Sibilui, unde produc multă poluare fonică, şi mai ales să fie organizate în imediata apropiere a unui spital şi a Maternităţii.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

De astăzi se vând biletele pentru finala Cupei României. Prețuri între 40 și 70 de lei

De astăzi, sibienii pot cumpăra bilete în Peluza Sud a Arenei Francisc von Neuman din Arad pentru finala Cupei...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect