Consiliul Județean Sibiu a publicat lista proiectelor și sumele cu care vor fi finanțate cele 106 proiecte prin agendele județului în domeniul culturii și dezvoltării, comunității, educației, tineretului. Valoarea totală alocată din bugetul local al județului Sibiu pentru finanțarea celor trei agende este de 1.700.000 lei.
Cele 106 proiecte care au primit finanțare din partea Consiliului Județean, se împart în 82 de proiecte pe Agenda Culturală și pentru Dezvoltarea Comunității, 8 proiecte pe Agenda Educațională, 16 proiecte pe Agenda pentru Tineret.
Anul acesta, pe Agenda Culturală și pentru Dezvoltarea Comunității au fost depuse un număr de 103 proiecte însă doar 82 au obținut punctajul minim de 70 de puncte și vor primi finanțare. Majoritatea proiectelor din această agendă se derulează prin instituții precum: Filarmonica de Stat Sibiu și Biblioteca Județeană Astra Sibiu și Complexul Național Muzeal Astra Sibiu. Valoarea pentru această agendă este de 1,342,000 lei. Lista poate fi consultată, accesând link-ul: https://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2022/04/Rezultate-finale-proiecte-cultura-de-afisat1.pdf
Pentru Agenda pentru Educație s-au depus opt proiecte de către unități de învățământ din județul Sibiu, iar instituția prin care se derulează este Biblioteca Județeană Astra Sibiu, toate acestea fiind considerate eligibile pentru finanțare: https://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2022/04/Tabel-rezultate-finale-evaluare-proiecte-depuse-pe-Agenda-educa%C8%9Bional%C4%83-2022.pdf Valoarea pentru aceste finanțarea proiectelor este de 108.000 lei
Pentru obținerea finanțării prin Agenda de și pentru Tineret, au fost depuse un număr de 18 proiecte, dintre care au fost considerate eligibile și vor primi finanțare 16 proiecte: https://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2022/04/Tineret-Afi_are-sume-propuse-pt.-aprobare.pdf
În cazul în care un deponent dorește să renunțe la finanțare, este rugat să transmită această decizie în perioada 22.04.2022–27.04.2022 (ora 16:00), prin depunerea Anexei C – renunțarea la finanțarea propusă, menționează Consiliul Județean Sibiu.