21.3 C
Sibiu
sâmbătă, iunie 14, 2025

Transportul public metropolitan prinde contur

Cele mai citite

Aleșii municipali au aprobat, astăzi, în ședința ordinară a Consiliului Local Sibiu, proiectul de hotărâre privind transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile – 4 autobuze, 4 staţii de încărcare lentă şi o staţie de încărcare rapidă, achiziţionate în cadrul proiectului „Modernizarea și extinderea transportului public la nivelul zonei metropolitane Sibiu„ către unităţile administrativ-teritoriale membre ale parteneriatului.   

banner
banner
banner

Zona Metropolitană

Municipiul Sibiu implementează proiectul „Modernizarea şi extinderea transportului public la nivelul zonei metropolitane a municipiului Sibiu”, finanţat în cadrul Planului Naţional de Redresare și Rezilientă, Componenta I O Fondul Local, nvestiţia 1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziţia de vehicule nepoluante) și Investiţii 1.3. – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice.

Proiectul se implementează în parteneriat încheiat între Municipiul Sibiu, în calitate de lider de parteneriat şi următorii parteneri: oraşul Cisnădie, oraşul Ocna Sibiului, comuna Şelimbăr, comuna Sadu, comuna Şura Mare, comuna Şura Mică, comuna Cristian, comuna Poplaca și comuna Roşia.

În temeiul Contractului de finanţare şi a Protocolului de asociere şi Acordului de parteneriat aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 141 /2022, modificate prin hotărârea Consiliului Local nr. 192/2022, Municipiul Sibiu, în calitate de lider de parteneriat, este responsabil de realizarea tuturor formalităţilor necesare pentru iniţierea, aplicarea și finalizarea procedurilor de atribuire aferente achiziţionării autobuzelor și echipamentelor aferente proiectului „Modernizarea și extinderea transportului public la nivelul zonei metropolitane Sibiu.

În acest sens, Municipiului Sibiu a încheiat cu societatea BMC TRUCK & BUS S.A. Contractul de furnizare nr. 168/17.09.2024 având ca obiect Achiziţia de autobuze electrice de 10 metri, staţii de încărcare lente și staţii de încărcare rapidă”, constând în achiziţia de: autobuze electrice, lungime (tip o dimensiune), complet echipate – 6 bucăţi ; staţii de încărcare lente, cu conector pe cablu, la autobază – 6 bucăţi; staţii de încărcare rapidă, cu pantograf inversat și conector pe cablu, în teren – 6 bucăţi. În data de 08.05.2025, Municipiul Sibiu a procedat la recepţia calitativă a autobuzelor, respectiv la recepţia cali tativă a staţiilor de încărcare rapidă și lentă, conform contractului de furnizare anterior menţionat.

Autobuze și stații de încărcare pentru Cristian, Roșia și Poplaca

Potrivit notei de fundamentare a investiţiei, aprobată prin HCL 192/2022 pentru comuna Cristian au fost achiziţionate două autobuze și două staţii de încărcare lentă, pentru comuna Roşia a fost achiziţionat un autobuz și o staţie de încărcare lentă, iar pentru comuna Poplaca a fost achiziţionat un autobuz și o staţie de încărcare.

De asemenea, în conformitate cu prevederile Ghidului Solicitantului și în corelare cu planul de transport metropolitan o staţie de încărcare rapidă a fost montată în comuna Roşia, iar alta la sediul Tursib S.A. Conform art. 8 din Acordul de parteneriat încheiat de Municipiul Sibiu: „(1) părţile au obligaţia să menţină proprietatea bunurilor achiziţionate modernizate, inclusiv a mijloacelor de transport în comun și natura activităţii pentru care s-a acordat finanţare, pe o perioadă de cel puţin 5 ani de la data efectuării plăţii finale/de dare în exploatare şi să asigure exploatarea și întreţi erea în ceastă perioadă”, susține municipalitatea.   

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
Ultimele știri

Președintele Nicușor Dan susține ideea unirii României cu Republica Moldova

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că susține ideea unirii României cu Republica Moldova, subliniind că acest obiectiv istoric...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect