6.3 C
Sibiu
miercuri, aprilie 22, 2026

„Cornul și laptele” de interes doar în petiții. Patru reprezentanți ai părinților, la întâlnirea de astăzi, la Consiliul Județean

Cele mai citite

Dezinteres din partea părinților petiționari din mediul on-line privind îmbunătățirea programului „Cornul și laptele” din școli. La întâlnirea convocată astăzi de Daniela Cîmpean, Președinta Consiliului Județean, a reprezentanților părinților care au semnat petiția și a instituțiilor care au responsabilitate în acest program, s-au prezentat doar 4 reprezentanți ai părinților.

La întâlnire, fizic și on-line, au participat delegați ai Prefecturii Sibiu, Direcției Sanitar-Veterinare, Inspectoratului Școlar, Direcției de Sănătate Publică, dar și furnizorii produselor distribuite în școli.

Ambalajul laptelui inadecvat, cornul tare ca piatra și biscuiții de la Spital mai buni decât cei din școli

Reprezentanții părinților au precizat de la început că demersul lor vizează dialogul pentru îmbunătățirea calității produselor și serviciilor, semnalând problema ambalajului cutiei de lapte, gustul îndoielnic al biscuiților și, mai ales, perisabilitatea și duritatea cornului. Mai mult, unul din părinți a declarat că biscuiții pe care i-a primit în Spitalul Județean au fost mai de calitate decât cei distribuiți în școlile din județ.

Publicitate

De asemenea, a fost pusă în discuție și utilitatea acestui program, în condițiile în care procentajul în care copiii par a fi interesați de aceste produse este, conform acelorași reprezentanți ai părinților, undeva între 20-30%.

Furnizorii, la apel

Furnizorii au făcut apel la prețul mic cu care operează în cadrul acestui program, normativele legislative impuse la nivel național și, mai ales, la condițiile inadecvate de depozitare ale unităților de învățământ.

De ce nu avem producători / furnizori sibieni în program

Totodată, a fost pusă în discuție și lipsa producătorilor sibieni din acest program. Radu Ganea, Directorul Tehnic al Consiliului Județean Sibiu a precizat că, deși anunțul pentru licitație a fost publicat vreme de 35 de zile pe platforma națională SEAP și pe cea europeană, s-a constatat o pronunțată lipsă de interese din partea producătorilor locali.

Ca o concluzie practică a dezbaterii, Președinta CJ, Daniela Cîmpean, a propus realizarea unui chestionar prin care elevii și părinții să poată transmite propunerile lor privind îmbunătățirea acestui program.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Sadu, în centrul dialogului regional european: vizită oficială NALAS la Hidrocentrala Sadu I, la 130 de ani de la punerea în funcțiune

Comuna Sadu s-a aflat, recent, în centrul cooperării regionale europene, găzduind vizita delegației NALAS, în cadrul unui eveniment cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect