Preşedintele CJ Sibiu la Convenţia Română a Spitalelor

Cele mai citite

„Cum pregătim spitalele pentru viitor?” a fost tema principală a conferinței ROHO 2023 Convenția Română a Spitalelor, la care Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, a participat în calitate de speaker, alături de invitați din cadrul instituțiilor de stat, manageri de spital, medici români reprezentativi, profesioniști din sănătate cu reușite recente, din mai multe țări.

“Exemplele de bună practică pe care județul Sibiu le oferă în continuare la nivel național, atât prin investițiile constante în infrastructură existentă și dotări – 90% din clădirile medicale din cele trei spitale pe care le avem în subordine fiind modernizate, cât și prin proiecte adiționale care aduc plus valoare actului medical, cum ar fi #PortalMedical – singura platformă funcțională din țară care integrează dosarul medical al pacientului, programul de tromboliză și trombectomie care salvează viața pacienților cu AVC și, nu în ultimul rând, proiectul de construire a Noului Spital Județean, în continuare cel mai avansat proiect de această dimensiune din țară, au fost doar câteva dintre temele pe care le-am abordat. Mulțumesc organizatorilor pentru invitație, a fost un dialog excelent, care ne-a confirmat încă o dată că județulSibiu se bucură de apreciere pentru preocuparea pe care o are în vederea îmbunătățirii actului medical!”, a spus Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

PSD reacționează după desemnarea premierului. Mihai Fifor: „Moment important în formarea viitorului Guvern”

Deputatul PSD Mihai Fifor a comentat, duminică, desemnarea lui Adrian Veștea ca premier, afirmând că aceasta reprezintă „un moment...

Știri pe același subiect