Consiliul Județean Sibiu sprijină în continuare acțiunile sportive și culturale care se vor desfășura în județul Sibiu în cursul anului 2018, prin intermediul Agendei sportive, respectiv Agendei culturale. În premieră, conducerea instituției a hotărât să finanțeze în anul 2018 și proiecte pentru dezvoltarea comunității locale, alături de programe, proiecte și acțiuni pentru tineret, prin intermediul Agendei comunității, respectiv a Agendei pentru tineret. În acest sens, Consiliul Județean Sibiu urmează să iniţieze proiectele de hotărâre privind aprobarea ghidurilor privind accesarea finanțărilor nerambursabile din fonduri publice pentru programe, proiecte și acțiuni sportive, culturale, pentru dezvoltarea comunității locale și pentru tineret.
Persoanele fizice sau juridice interesate pot depune în scris, până în data de 12.01.2018 propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare la aceste ghiduri care pot fi consultate pe site-ul instituției, împreună cu anexele aferente, precum şi la sediul Consiliului Judeţean Sibiu, strada G-ral Magheru, nr. 14, Serviciul Strategii Dezvoltare Economică şi Socială.
În vederea elaborării Ghidului de eligibilitate care să țină cont în egală măsură și de opiniile și comentariile tuturor celor interesați, Consiliul Județean Sibiu organizează la sediul instituției o serie de dezbateri publice, după cum urmează:
Luni, 11 decembrie, ora 12, Ghidul pentru acțiunile sportive în județul Sibiu pentru anul 2018
Luni, 11 decembrie, ora 14, Ghidul pentru acțiunile culturale în județul Sibiu
Marți, 12 decembrie, ora 12, Ghidul privind proiectele pentru dezvoltarea comunității locale în județul Sibiu
Marți, 12 decembrie, ora 14, Ghidul privind proiecte pentru tineret în județul Sibiu