1.3 C
Sibiu
luni, decembrie 2, 2024

Sportul – prioritate națională. Nu și în județ, unde autoritățile se implică doar în teorie

Cele mai citite

Necesitatea elaborării unei strategii județene pentru dezvoltarea sportului la nivelul județului Sibiu a fost tema prezentată de Nicoleta Sonia David, director executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Sibiu, în ultima ședință a Colegiului Prefectural.

Existența unei strategii județene pentru sport lipsește cu desăvârșire și nicio instituție în domeniu nu se implică direct, aruncând vina de la una la alta. Iar acest lucru s-a văzut clar la jocurile Olimpice din acest an, unde județul Sibiu a dat doar doi sportivi în delegația Team România. Iar la sporturile de iarnă, suntem aproape inexistenți. Practic, acest bilanț nefericit ar trebui să constituie momentul zero al sportului sibian, iar autoritățile locale trebuie să se implice. Dacă nu, reprezentanții acestor instituții publice cu atribuții în domeniu, în special directorii, să plece. Pentru că avem de-a face cu funcționari publici bine plătiți, în timp ce sportivii sibieni sunt lăsați de izbeliște. Așadar, aviz celor în culpă! 

În 2007 Comisia Europeană adoptă Cartea Albă privind Sportul care definește noile interese ale instituțiilor europene în domeniul sportului, în special ale CE: „Această inițiativă marchează momentul în care Comisia abordează pentru prima dată într-un mod cuprinzător aspectele legate de sport. Obiectivul său general este de a da rolului pe care sportul îl are în Europa o orientare strategică, de a încuraja dezbaterile pe tema unor probleme specifice acestuia, de a îmbunătăți gradul de vizibilitate a domeniului sportiv în cadrul politicilor elaborate la nivelul UE şi de a sensibiliza opinia publică cu privire la necesităţile şi aspectele specifice acestui sector. Iniţiativa are drept scop de a ilustra aspecte importante precum punerea în aplicare a legislaţiei UE în domeniul sportiv și își propune, de asemenea, să stabilească în continuare noi acțiuni legate de domeniul sportului la nivelul UE.”

Această carte albă a fost una dintre principalele contribuții ale Comisiei Europene la tema sportului și a rolului acestuia în viața de zi cu zi a cetățenilor Uniunii Europene. Aceasta a recunoscut impactul pe care sportul îl poate avea asupra altor politici ale UE și a deschis viitoare perspective ale implicării mai puternice a UE în sfera sportului, respectând în același timp legislația UE, principiul subsidiarității și independența organizațiilor sportive.

Sportul este tratat din perspectiva a trei dimensiuni care se păstrează și azi în politica europeană: „Rolul social al sportului”, adică ce reprezintă sportul ca fenomen social; „Dimensiunea economică a sportului”, adică contribuția sportului la creșterea economică și la crearea de locuri de muncă în UE și Organizarea sportului”, adică rolul organizațiilor și al organismelor publice, private, economice și sportive în guvernarea sportului.

Comisia Europeană prin intermediul Directoratului General pentru Educație și Cultură DGEC a realizat o analiză asupra strategiilor naționale pentru sport, la nivelul statelor membre UE23 pentru a înțelege modul în care statele membre își definesc și implementează strategiile naționale de sport.

Teorie bună, practica ne omoară

În plus, ne credem europeni în sport, însă județul Sibiu este falimentat în sport, exceptând fotbalul și baschetul. Instituțiile de sport sibiene par însă create doar pentru a toca banul public și fondurile venite de la sibieni din taxe și impozite. 

La nivelul județului, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu aplică și respectă prevederile art.20 din Legea 69/2000 referitoare la atribuțiile direcțiilor. „Pentru dinamizarea sportului la nivelul județului Sibiu se impune o colaborare foarte bună între Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu și structurile sportive, și în mod deosebit cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu pentru promovarea practicării activității sportive la nivel școlar în Asociații Sportive Școlare – ca structuri sportive fără personalitate juridică constituite în unitățile școlare de pe raza județului Sibiu. Autoritățile administrației publice locale au un rol semnificativ în susținerea și dezvoltarea sportului la nivelul județului Sibiu”, se arată în hârtiile instituțiilor.

Legea 69/2000, legea educației fizice și sportului – referitor la necesitatea implicării administraților publice în susținerea și dezvoltarea sportului prevede următoarele aspecte:

  • art.3, alin (1) – autoritățile administrației publice, unitățile și instituțiile de invățămant, precum și organismele neguvernamentale de profil au obligația să sprijine sportul pentru toți și sportul de performanță și să asigure condiții organizatorice și materiale de practicare a educației fizice și sportului în comunitatea locală;
  • alin (2) – autoritățiile administrațiilor publice au obligația să asigure cu prioritate copiilor de vârste preșcolare, tinerilor și persoanelor în vârstă, condiții pentru practicarea exercițiului fizic în vederea integrării sociale
  • alin (3) – autoritățile administraților publice au obligația să asigure condiții pentru practicarea educației fizice și sportului de către persoanele cu handicap fizic, senzorial, psihic și mixt în scopul dezvoltării personalității lor și integrării în societate.

Administrația publică locală este implicată în fenomenul sportiv în toate formele de practicare a sportului. Activitățile sportive se desfășoară în cadrul programelor sportive naționale de utilitate publică respectiv Programul „Promovarea sportului de performanță” și Programul „Sportul pentru toți”.

Scopul programului „Promovarea sportului de performanță” constă în valorificarea aptitudinilor individuale într-un sistem organizat de selecție, pregătire și competiție, care să asigure autodepășirea continuă, realizarea de recorduri naționale și internaționale precum și obținerea victoriei.

Scopul programului „Sportul pentru toți” constă în menținerea unei bune stări de sănătate și consolidarea socializării cetățenilor prin crearea unui cadrul social și organizatoric favorabil.

Dispută București – Local, de ochii lumii. Sportivii și antrenorii tot fără sprijin financiar

Față de baza sportivă materială, administrația publică locală are o implicare semnificativă în sensul că are obligația să includă în planurile de urbanism și amenajare rurală suprafețe de teren pentru construirea de baze sportive destinate educației fizice și sportului comunitar (art.81, alin.1 din Legea 69/2000).

Autoritățile publice locale pot contribui la întreținerea, modernizarea și dezvoltarea bazei materiale pentru activitatea sportivă (art.81 alin.2 din Legea 69/2000).

„Având în vedere cele menționate mai sus atât din punct de vedere al activităților din cadrul Programelor sportive de utilitate publică cat si față de baza sportivă materială, se impune menținerea și dezvoltarea relațiilor de colaborare între DJST Sibiu și administrația publică locală”, sună frumos colaborarea pe hârtie.

Art.20 lit.c) din Legea 69/2000 menționează atribuțiile DJST-urilor în relația cu administrația publică locală, în sensul: „Colaborează cu consiliile locale în scopul utilizării eficiente a sumelor acordate de la bugetele locale pentru activitatea sportivă de performanță în teritoriu.

Referitor la colaborarea DJST cu administrația publică locală față de bazele sportive, art.20 lit.d) din Legea 69/2000 prevede:

– DJST elaborează și duce la îndeplinire, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale, planurile de construire și de îmbunătățire a bazelor și instalațiilor sportive în vederea dezvoltării sportului în general și a sportului de performanță în teritoriu, finanțează unele programe speciale pentru sportivi, secții sau echipe de pe raza administrativ teritorială;

– un rol deosebit de important îi revine administrației publice locale în finanțarea activităților sportive la nivelul județului Sibiu pentru acțiunile sportive desfășurate în programele de utilitate publică – respectiv programul „Promovarea Sportului de Performanță” și programul „Sportul pentru toti”.

Teorie pură, nici nu vrem să ne gândim ce performanțe vor premia autoritățile județene la final de 2024

Conform măsurilor prevăzute în Programul de Guvernare, la nivel județean, în anul 2024 DJST Sibiu a avut și are ca obiective:

– Măsura din Programul de Guvernare: Dezvoltarea și promovarea sportului pentru toți

În cadrul programului „Sportul pentru toţi” (P2), DJST a sprijinit şi organizat competiţii proprii sau în parteneriat cu structuri sportive şi alte instituţii cu atribuţii în domeniu pentru încurajarea practicării activităţilor fizice şi sportive, în mod continuu, de cât mai mulți cetăţeni și pentru depistarea elementelor capabile de a continua o carieră sportivă. Număr activitati propuse si realizate  – 36

– Măsura din Programul de Guvernare: Promovarea de programe la nivel național pentru creșterea bazei de selecție pentru sportul de performanță și a numărului de legitimați.

– Crearea posibilităţilor de depistare, selecţie a noilor talente cu reale posibilităţi de practicare a sportului la nivelul structurilor sportive care activează pe raza judeţului. DJST Sibiu organizează acțiuni de selecție la nivelul județului în colaborare cu ISJ Sibiu și Asociațiile județene pe ramura de sport  și  structuri sportive. Nr. acțiuni de selecție propuse și realizate : 8.

– Consilierea de specialitate și avizarea constituirii asociațiilor sportive fără personalitate juridică constituite 2024 trim 1, 2, 3 – 5 asociații sportive.

– Organizarea „Săptămânii Europene a Sportului (S.E.S.) eveniment care are loc în perioada 23-30 septembrie, care își propune promovarea sportului pentru toți la nivel european. Acest proiect este o inițiativă a Comisiei europene menită să promoveze sportul și activitatea fizică în întreaga Europă sub moto-ul #Be Active.

Având în vedere cele expuse, precum și complexitatea activității sportive ca fenomen social, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu susține elaborarea unei strategii pentru dezvoltarea sportului la nivel județean, în strânsă colaborare cu autoritățile locale, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și alte structuri cu atribuții în domeniu pe următoarele paliere:

– sport școlar

– sport de performanță amator (campionate județene, competiții de nivel județean ) și profesionist

– sportul pentru toți

– sportul pentru persoane cu dizabilități

„Elaborarea unei astfel de strategii e necesară pentru organizarea activității sportive la nivel local și județean și implicit realizarea obiectivelor pentru reprezentarea intereselor sportului sibian pe plan local, național și internațional”, susține conducerea DJST Sibiu. 

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

Shakespeare pentru toți: Spectacolul „Echoes of The Feminine”, dublat în limbajul semnelor

Pe 6 decembrie 2024, la ora 18:00, Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu va găzdui spectacolul „Echoes...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect