10.2 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

A doua zi de proteste la Protectia Copilului

Cele mai citite

Pentru a doua zi consecutiv angajatii DGASPC Sibiu au ieșit în curtea instituției, într-un protest spontan.
Circa 70 de persoane au întrerupt lucrul la sediul central de pe strada Mitropoliei, activitatea fiind blocată până la ora 13.00.
„Prin acest protest spontan vrem să tragem un semnal de alarmă către Guvern și membrii Camerei Deputaților prin care le solicităm să ne trateze cu aceeași unitate de măsură ca și pe celelalte categorii de bugetari, care au privilegiul de a dispune o grilă de salarizare distinctă. Vrem să ne fie apreciate rolul, misiunea și importanța pe care asistența socială o are într-o societate, să se înțeleagă faptul că noi lucrăm cu destinele frânte ale unei pături sociale din ce în ce mai groase și că discrepanțele salariale între colegii din alte DGASPC-uri din țară aduc profunde dezechilibre și nemulțumiri în rândul tuturor angajaților din acest sistem” a declarat  Maria Popa, reprezentantul angajaților DGASPC Sibiu.
Deocamdată, alți funcționari  nu au anunțat că s-au raliat protestelor din țară.

spot_img
Ultimele știri

CSU Sibiu s-a calificat în play-off-ul Ligii Naționale!

CSU Sibiu a revenit acolo unde îi este locul! După o luptă infernală susținută în ultimele luni, ”vulturii” au...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect