Tinerii de la SOS Comunitatea de tineri Sibiu au curăţat zona turistică Topliţa la începutul lunii septembrie. Printre proiectele desfăşurate de tineri se numără şi cele de protecţia naturii prin plantare de arbuşti şi ecologizare a împrejurimilor unor zone turistice. ,,În urma unui parteneriat cu d-l Chirlacopski Edwart, acesta s-a oferit să ne sponsorizeze cazarea la Campingul Bradul şi Cabana Mickhaela din Topliţa, judeţul Harghita, unde am desfăşurat o acţiune de strângere a deşeurilor din această zonă turistică. S-au strâns în jur de 130 de saci menajeri, aproximativ 1. 000 kg de plastic, hârtie, sticle, metal etc., a declarat coordonatorul proiectului Valer Lupu. Scopul acestei acţiuni a fost de a proteja mediul înconjurător, dar şi de socializare, formare a unor deprinderi şi abilităţi în acest sens a tinerilor. Tinerii au fost însoţiţi de către Lupu Valer şi Dobrin Dumitru. SOS Comunitatea de tineri Sibiu este un proiect al SOS Satul Copiilor Cisnădie, organizaţie care găzduieşte tineri în plasament care au terminat clasa a VIII-a, în vederea continuării studiilor şi a deveni independenţi şi autonomi. (L.V.)
Actualizat:
Echipa verde: SOS salvaţi natura
Cele mai citite
Ultimele știri
Raluca Turcan atacă PSD Sibiu după declarațiile la adresa lui Ilie Bolojan: „Limbajul grobian a devenit politică de partid”
Deputata PNL Raluca Turcan a reacționat ferm la afirmațiile făcute de liderul PSD Sibiu, Bogdan Trif, la adresa premierului...
Articolul precedent
Articolul următor




