Festival la Muzeul ASTRA din Sibiu: 130 de meșteri tradiționali, muzică, gastronomie și tradiții vii

Cele mai citite

Între 14 și 16 august, Muzeul ASTRA din Sibiu devine locul în care tradițiile românești se întâlnesc cu muzica, arta, educația și lumea digitală. Timp de trei zile, aproximativ 130 de meșteri tradiționali aduc patrimoniul cultural mai aproape de public, într-un eveniment în care tradiția iese, la propriu, din vitrină.

Meșteșuguri tradiționale și întâlniri cu Tezaurele Umane Vii

Vizitatorii vor putea descoperi tehnici și meșteșuguri transmise din generație în generație. De la țesut și cusut până la prelucrarea lemnului, participanții vor avea ocazia să învețe direct de la meșteri și să descopere alternative sustenabile la cultura obiectelor de unică folosință.

Vor fi organizate și activități dedicate reparării și recondiționării obiectelor, dar și demonstrații culinare bazate pe rețete culese din arhiva Muzeului ASTRA.

Un punct important al festivalului îl reprezintă întâlnirile cu Tezaurele Umane Vii, oamenii care păstrează și duc mai departe meșteșugurile și tradițiile românești.

Activități pentru copii, părinți și adolescenți

Festivalul propune activități pentru toate generațiile. Copiii și părinții sunt invitați să redescopere jocurile copilăriei generației „cu cheia la gât”, în timp ce adolescenții pot deveni „cronicari digitali”.

Atelierele dedicate tinerilor abordează teme actuale precum social media, fake news, sustenabilitatea și responsabilitatea în mediul online.

Concerte și seri de muzică live la Muzeul ASTRA

Programul festivalului continuă și după lăsarea serii, cu concerte acustice și jam sessions, desfășurate într-un decor unic, în mijlocul Muzeului ASTRA.

Pe scena festivalului vor putea fi urmăriți artiști și formații precum Kempes, An Theos, Phoenix – Acoustic Set, June Turns Black și E-An-Na.

Atmosfera va fi completată de poezie, inclusiv pe podul acoperit de la Gura Râului, expoziții și experiențe gastronomice.

Tradiție, natură și gastronomie în Sibiu

Pe lângă meșteșuguri și muzică, cele trei zile de festival aduc în prim-plan gastronomia tradițională, natura și patrimoniul rural românesc. Vizitatorii vor avea ocazia să participe la întâlniri dedicate ciobăneștilor românești și să descopere povești, oameni și tradiții care fac parte din identitatea culturală a României.

Prin diversitatea activităților, evenimentul propune o întâlnire aparte între tradiție și prezent, într-unul dintre cele mai importante spații culturale din Sibiu.

Muzeul ASTRA este o instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Șoseaua GROAZEI pentru vitezomani! 201 km/h, 190 km/h și 168 km/h pe A1, în zona Sibiu

Viteză nebună pe A1! Șoferi prinși cu 201 km/h, 190 km/h și 168 km/h. Polițiștii au dat amenzi de...

Știri pe același subiect