1.3 C
Sibiu
luni, decembrie 2, 2024

Cadastru finalizat în 4 comune din județ. Fonduri disponibile pentru restul UAT-urilor în valoare de aproape 7 milioane de lei

Cele mai citite

În prezent, în județul Sibiu, din totalul de 64 de UAT-uri (primării), au fost cadastrate în proporție de sută la sută 4 comune. Este vorba despre comunele Cârța, Cârțișoara, Cristian și Gura Râului. În alte 60 de localități se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.

Lucrările de cadastru general sunt gratuite

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Sibiu va încheia contracte de finanțare a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale cu 43 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din cele 48 eligibile. Cele 43 de localități care și-au exprimat intenția de a accesa fondurile puse la dispoziție de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) au solicitat, în total, 6.880.000 de lei. Lucrările de cadastru general sunt gratuite pentru cetățeni și se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF).

Primarii interesați să înceapă sau să continue lucrările de cadastru general pe sectoare cadastrale pot încheia contracte de finanțare cu OCPI Sibiu, începând din data de 18.11.2024.

Fiecare UAT eligibil poate primi până la 160.000 de lei

Pentru a beneficia de fondurile alocate de ANCPI, UAT-urile care vor semna contracte de finanțare cu OCPI Sibiu trebuie să găsească prestatori în termen de 60 zile de la data semnării contractului de finanțare.

În cadrul celei de-a douăsprezecea etape de finanțare, fiecare UAT eligibil poate primi până la 160.000 de lei pentru înregistrarea proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Deschiderea cărților funciare este gratuită pentru cetățeni, fondurile necesare fiind asigurate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin OCPI Sibiu.

PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene nerambursabile, dar și din bugetul local al primăriilor.

Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, www.ancpi.ro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

Suma uriașă câștigată de un român la Loto cu un bilet de 28,5 lei

Premiul de categoria I la tragerea suplimentară Loto 6/49, în valoare de 4,51 milioane de lei (peste 900.000 de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect