2.4 C
Sibiu
marți, decembrie 3, 2024

FOTO – Eroii neamului, comemorați la Copșa Mică

Cele mai citite

Joi 6 iunie 2019, oraşul Copşa Mică și-a omagiat eroii la monumentul dedicat memoriei lor din fața primăriei, exprimându-şi astfel recunoștința faţă de cei care şi-au îndeplinit datoria sacră faţă de naţiune, prin curajul, devotamentul și jertfa supremă de pe câmpul de luptă.
 
Evenimentul a început după terminarea slujbei de Înălțarea Domnului (Ispas) la bisericile din oraș prin tragerea clopotelor, a urmat la monumentul eroilor intonarea imnului de stat iar invitații au participat apoi la slujba de mulțumire oficiată de preoții locali.
După depunerea coroanelor la Monumentul Eroilor pe acordurile muzicale ale imnului eroilor, au urmat discursurile oficialităților și ale invitațiilor care au relevat importanța acestei sărbători, pentru menținerea vie în conștiința publică, a amintirii și cinstirii celor care prin jertfa lor au făcut posibil viitorul de astăzi.
Au participat la ceremonie alături de oficialităţile locale, consilierii locali, preoţii, membrii Grupului de Dezbateri Publice, reprezentanţii Poliţiei Naţionale şi Locale, Pompierii Voluntari, SMURD Copşa Mică, reprezentanţii unităţilor de învăţământ din oraş, profesorii, elevii, preşcolari şi alţi cetăţeni ai oraşului.
„Le mulţumim pe această cale, tuturor celor prezenţi, care au ţinut ca şi anul acesta să comemoreze alături de oficialii oraşului, memoria eroilor naţionali şi locali care şi-au dat viaţa pe câmpurile de luptă ale patriei pentru ca noi, urmaşii lor, să putem spune cu mândrie că suntem români”, a fost mesajul reprezentanților Primăriei Copșa Mică.

Publicitate
Ultimele știri

FOTO: O familie a împodobit 600 de brazi pentru Crăciun în locuință. Anul trecut au avut 555 de brazi

O familie din Germania, din Rinteln, landul Saxonia Inferioară, și-au împodobit casa cu 600 de brazi artificiali, în tentativa...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect