Primăria Sibiu a depus un proiect pentru reabilitarea imobilului Maria Tereza, de pe strada Gladiolelor nr. 4-6, în vederea obținerii finanțării europene nerambursabile, investiția fiind estimată la 59 de milioane de lei.
Potrivit municipalității sibiene, va fi adusă astfel în uz această clădire, parte dintr-un imobil monument istoric de categoria A, imobilul urmând să funcționeze ca spațiu educațional.
Lucrările presupun consolidarea întregii clădiri, inclusiv a șarpantei, prin înlocuirea completă a învelitorii, dar și reabilitarea instalațiilor de utilități și înlocuirea sistemului de încălzire cu unul care utilizează surse regenerabile – pompe aer-apă, ce produc atât aer cald, cât și aer rece pentru ventilație.
De asemenea, este prevăzută înlocuirea tâmplăriei cu uși din lemn și ferestre din lemn, cu geam termopan, termoizolarea pereților exteriori și interiori și izolarea plăcii pe sol, refacerea fațadei cu tencuieli specifice unui monument istoric și amenajări exterioare construcției, precum alei carosabile și pietonale, parcări, trotuare și spații verzi.
După obținerea finanțării, Primăria Sibiu va contracta execuția lucrărilor.