4.1 C
Sibiu
vineri, aprilie 11, 2025

FOTO: Mediașul a câștigat premiul pentru transport public sustenabil la Premiile Orașelor Verzi

Cele mai citite

Municipiul Mediaș a câștigat premiul pentru transport public sustenabil în cadrul Premiilor Orașelor Verzi.

Municipiul Mediaș a câștigat, în cadrul “Premiilor Orașelor Verzi” premiul pentru Transport public sustenabil pentru “eforturile depuse în direcția unei dezvoltări sustenabile, reducerea impactului asupra mediului și promovarea investițiilor verzi”.

Este vorba despre implementarea proiectului „modernizarea şi extinderea reţelelor de transport public electric din Mediaş”.

Municipiul Mediaș a participat la Forumul Orașelor Verzi alături de autorități publice locale din toată Europa, în perioada 5-7 Septembrie 2023.

Juriul care a decis acordarea acestui premiu, în urma analizei atente a tuturor proiectelor participante a fost format din Nicolae Istudor-rector al Academiei de Studii Economice din București, Mihnea Costoiu-rector al Universității Politehnica București și Marian Moiceanu-rector al Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”.

„Premierea Orașelor Verzi reprezintă un prilej de recunoaștere și recompensare a eforturilor municipalităților din România în promovarea dezvoltării sustenabile și a măsurilor de protecție a mediului înconjurător care contribuie la comunități mai verzi și mai durabile„, a fost mesajul transmis de către Asociaţia Municipiilor din România.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Spectacol caritabil pentru SOS Satele copiilor

Piesa de teatru „Trei replici și o confuzie” este o comedie contemporană adaptată după Matei Vișniec – Caragiale e...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect