FOTO: Strada Bathory a fost asfaltată, urmează intervenții în alte două cartiere

spot_img
Cele mai citite

Zilele trecute a fost reluat programul de asfaltări în Mediaș, oprit din cauza ploilor din ultimele săptămâni, iar prima stradă pe care s-a intervenit a fost Ștefan Bathoty.

Lucrările de asfaltare au fost finalizate rapid, iar următoarea intervenție va fi cea de asfaltare a aleilor din interiorul Liceului Teoretic “Axente Sever”. După finalizarea investiției, utilajele societății care se ocupă de drumurile din municipiu vor ajunge pe strada Feleac din cartierul Gura Câmpului și ulterior în cartierul Gloria.
Ploile căzute în ultimele săptămâni au adus o oarecare întârziere a lucrărilor de asfaltare, susține primarul Mediașului, Gheorghe Roman, care mai spune că se va interveni și pe alte străzi în funcție de resursele financiare existente pe parcursul acestui an, dar și a condițiilor meteo.
“Pot să spun că și strada Ștefan Bathory din cartierul Moșnei a fost asfaltată în întregime. Urmează ridicarea căminelor la cotă și efectuarea marcajelor. Programul de întreținere a drumurilor continuă și în perioada următoare. Astfel pentru început ne-am propus să asfaltăm aleile din interiorul Liceului Teoretic “Axente Sever” după care echipa se va muta în Gura Câmpului. În funcție de condițiile meteo și de fondurile pe care le avem la dispoziție, ne propunem să intervenim în cât mai multe zone din oraș”, a precizat primarul Mediașului, Gheorghe Roman.

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/OFICIAL: Ei sunt miniștrii noului Guvern. Dumitru Chisăliță va fi șeful Energiei

Guvernul Luca Niculescu, în fața testului decisiv! Lista miniștrilor a ajuns la Parlament. Când se dă votul.Premierul desemnat Luca...

Știri pe același subiect