25.2 C
Sibiu
duminică, iunie 23, 2024

FOTO Străzi asfaltate, reţele de trotuare, spaţii verzi şi parcări în cartierul Vasia din Mediaş

Publicitate

Cele mai citite

Lucrările de investiții desfășurate în cartierul Vasia au fost recepționate joi, 23 decembrie, în prezența conducerii Primăriei Municipiului Mediaș și a reprezentanților constructorului care le-a executat. Valoarea totală a investiției este de 2.464.192,39 lei, beneficiind de finanțare integrală de la bugetul local.
Investițiile s-au derulat pe străzile Castanilor, Toma Ionescu, Octavian Goga și George Topârceanu. Acestea au constat în principal în lucrări de reabilitare a sistemului rutier pe o suprafață totală de aproape 8.000 de metri pătrați și de reabilitare a sistemului pietonal, cu pavaj în suprafață totală de aproximativ 2.500 de metri pătrați, pe toate cele patru străzi amintite. De asemenea, în spatele blocurilor situate pe str. Topârceanu s-a executat o rețea nouă de canalizare pluvială.
În cadrul aceleiași investiții, în zonă au fost efectuate lucrări de amenajare spații verzi și parcări, semnalizare rutieră și dotare cu mobilier urban.
„Am realizat astăzi recepția finală a lucrărilor de pe străzile din cartierul Vasia. În urma discuțiilor pe care le-am avut cu factorii implicați, am ajuns la concluzia că această lucrare poate fi recepționată și am observat că oamenii care locuiesc în acest cartier sunt mulțumiți de lucrările pe care le-am efectuat. În acest an, am mai derulat o investiție extrem de importantă pe cele trei străzi din apropierea Primăriei Mediaș, lucrări pe care le vom finaliza în primăvara anului următor.
De asemenea, atenția mea și a colegilor mei se va îndrepta anul viitor asupra realizării investițiilor din cartierul Aviației și îmi doresc ca acestea să fie realizate în proporție de aproximativ 90% până la sfârșitul anului viitor”, a spus primarul Mediaşului, Gheorghe Roman.

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ALERTĂ METEO: Cod Portocaliu de viituri în județul Sibiu

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, mai multe avertizări pentru fenomene imediate Cod...

Știri pe același subiect