1.3 C
Sibiu
marți, martie 18, 2025

FOTO/VIDEO: Mediașul a prezentat proiectele de asistență socială realizate sau în curs de implementare

Cele mai citite

Municipalitatea medieșeană a organizat, marți, o întâlnire inițiată de către Direcția de Asistență Socială Mediaș și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu.

Intitulată „Modele de bune practici în implementarea de proiecte finanțate din fonduri europene”, la manifestare au participat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, directorul general adjunct al DGASPC Sibiu, Roxana Dinescu, directorul Direcției de Asistență Socială Mediaș, Mihaela Conea, reprezentanți ai primăriilor din județul Sibiu, ai asociațiilor și organizațiilor nonguvernamentale, ai cultelor religioase, cadre didactice, directori ai direcțiilor de specialitate din Primăria Municipiului Mediaș, precum și beneficiari direcți ai sistemului de asistență socială.

În cadrul evenimentului, a fost proiectat un film de prezentare a principalelor proiecte din domeniul asistenței sociale implementate sau în curs de implementare în municipiul Mediaș și în satul aparținător Ighișu Nou, finanțate din fonduri europene nerambursabile.

Acestea au fost câștigate de către Primăria Municipiului Mediaș și sunt exemple de bune practici în acest domeniu, pentru întreg județul Sibiu.

Cele mai importante proiecte prezentate au fost: „Construcție creșă mică, str. Blajului Mediaș“, „Reabilitare și modernizare Școala Gimnazială Ighișu Nou“, „Centru Social Comunitar de Agrement și Sport strada Sticlei din cartierul Vitrometan“, „Centru Multifuncțional Educațional corp E“, „Centru Comunitar Medico-Social, corp R Aviație“, „Educație anterpreșcolară, premisă pentru dezvoltare comunitară în municipiul Mediaș“, „Construcție locuințe sociale colective, inclusiv utilități și amenajări exterioare loc de joacă, strada Baia de Nisip“, „ACCES -Acțiuni pentru Comunitate de Combatere a Excluziunii Sociale“, „ACASA – Acompanierea Copiilor prin Asistență Socială spre Autonomie“.

„La inițiativa colegilor din cadrul Direcției de Asistență Socială și a conducerii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, am fost de acord ca astăzi să prezentăm, într-un cadru cât se poate de larg, proiectele pe care le-am derulat prin Direcția de Asistență Socială.

Consider că remarcile făcute de către colegii mei primari, dar și de către medieșeni, sunt unele care nu pot decât să ne bucure.

Promisiunea mea este aceea că vom continua să atragem fonduri europene atât pentru dezvoltarea acestor servicii sociale, cât și pentru alte proiecte de investiții extrem de importante pentru dezvoltarea orașului nostru“, a declarat Gheorghe Roman, primarul Mediașului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

A venit răspunsul Comisiei de la Veneția despre anularea alegerilor: „Aceste decizii trebuie să indice clar încălcările și probele”

Există lacune în legislația electorală din România, este concluzia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale din România.Raportul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect