-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

FOTO/VIDEO: Zona de promenadă de pe malurile Târnavei Mari din Mediaș prinde contur. Cum va arăta

Cele mai citite

Marți a avut loc la sediul Primăriei Municipiului Mediaș o întâlnire referitoare la realizarea studiului de fezabilitate privind amenajarea malurilor râului Târnava Mare, din intravilanul municipiului Mediaș.

Proiectul este înscris ca proiect prioritar în Strategia de Dezvoltare Durabilă a Municipiului Mediaș pentru perioada 2021-2027 – Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană.

În prezența edilului șef al Mediașului s-au purtat discuții prealabile cu reprezentanții firmei care va realiza elaborarea SF-ului pentru acest proiect, urmate de parcurgerea amplasamentului, alături de reprezentanți ai administrației publice locale.

În cadrul proiectului, se dorește amenajarea malurilor râului Târnava Mare în limita intravilanului Municipiului Mediaș, și anume amenajarea malului drept pe tronsonul cuprins între Strada Gării/ Strada Titus Andronic – Strada Baznei/ Strada Podului cu o lungime aproximativă de 2.300 de metri liniari și amenajarea malului stâng pe tronsonul cuprins între Strada Baznei/ Strada Podului – Strada Foișorului/ Aviație, cu o lungime aproximativă de 1.300 de metri liniari.

Activitățile propuse a se realiza prin proiect presupun crearea unor facilități de recreere pe malurile râului Târnava Mare, în suprafață de aproximativ 18.000 de metri pătrați, precum și activități auxiliare care să susțină funcționalitatea zone, printre care se numără amenajarea de alei, piste de bicicletă, montarea de mobilier urban creat din materiale prietenoase cu mediul, instalaţii de iluminat, supraveghere video, distribuţie semnal Wi-Fi, etc.

Terenurile care vor fi amenajate în cadrul proiectului, situate în intravilanul Municipiului Mediaș, aparțin domeniului public al Statului Român, cu drept de administrare Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Națională Apele Române.

Cu acordul Consiliului Local Mediaș, în urma aprobării Studiului de Fezabilitate, se va încheia un protocol între municipiul Mediaș și Administrația Națională Apele Române, astfel încât administrația publică locală va avea dreptul de a derula investiții în această zonă, pentru implementarea proiectului.

„Dacă în promisiunile pe care le-am făcut în mandatul 2020 – 2024 am urmărit să fie transformate în proiecte care să fie duse la bun sfârșit, și în acest mandat îmi propun ca toate promisiunile pe care le-am făcut în perioada electorală, și mă refer în principal la această broșură, mi-am propus să le transform în proiecte, proiecte extrem de utile pentru comunitatea medieșeană.

Am avut astăzi o întâlnire extrem de importantă, cu colegii mei din primărie și cu firme de consultanță, pe un proiect drag mie, și anume acela de amenajare a malurilor Târnavei, pentru zone de agrement.

Consider că vom găsi și sursa de finanțare și că în final această investiție va fi extrem de utilă pentru municipiul Mediaș”, a declarat primarul Gheorghe Roman.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect